Sunteti aici :: Sanatate » CUM PREVENIM RAHITISMUL
CUM PREVENIM RAHITISMUL
Deoarece rahitismul este o sperietoare pentru multe mamici, o sa va spun in randurile urmatoare cate ceva despre ce inseamna rahitism, cum se manifesta, cum se poate preveni si trata, ca sa stim despre ce e vorba, sa nu ne mai speriem si sa luam masurile care se cuvin ca sa-l facem sa dispara.
Sa incepem prin a afla cu ce dusman ne confruntam. Rahitismul este o boala metabolica proprie copilariei ce apare in perioada de crestere rapida a oaselor (cea mai intensa intre 2 si 12 luni), caracterizata prin hipovitaminoza D, perturbarea metabolismului calciului si fosforului, avand drept efect influentarea osificarii si aparitia modificarilor si patologiei osoase. Ne putem gandi ca rahitismul inseamna pentru copii acelasi lucru ca osteoporoza pentru adulti.
O sa ne referim pe larg la cauze un pic mai tarziu, dar ele se pot clasifica in 3 mari categorii: deficienta de vitamina D (cea mai frecventa), deficienta a calciului sau a fosfatilor (mai putin frecvente).
In trecut se putea vorbi de o adevarata "epidemie" de rahitism deoarece singura sursa de producere era determinata de contactul cu lumina solara (respectiv radiatiile ultraviolete de tip B), vitamina D sintetica (Ergosterol, vitamina D2) nefiind inca descoperita. Putem spune ca rahitismul a fost prima boala a copilului provocata de poluare, deoarece in epoca marii industrializari poluarea atmosferica a determinat imposibilitatea sintetizarii la nivelul pielii a vitaminei D, crescand astfel numarul copiilor cu rahitism.
Vitamina D3 (proprie organismului) se sintetizeaza in 3 etape: la nivelul pielii, avand drept adjuvant necesar radiatiile ultraviolete de tip B, la nivelul ficatului si la nivelul rinichiului. Produsul final al acestor procese este calcitriolul care se comporta asemanator unui hormon, avand rol in metabolismul fosfo-calcic.
Rahitismul este in continuare o boala foarte raspandita mai ales printre copiii alimentati natural, fiind cunoscut faptul ca laptele de mama contine o cantitate mica de vitamina D 20-40 UI/l. Formulele de lapte au o cantitate mai mare de vitamina D (aproximativ 400 u/l), insa tot insuficienta. De aceea este foarte important sa dam bebelusilor inca de la inceputul vietii lor (de la 2 saptamani) un supliment de vitamina D. Acest supliment trebuie dat zilnic pana la 1 an si jumatate sau chiar 2 ani si apoi doar in lunile reci, fara mult soare. Pe langa suplimentul de vitamina D trebuie sa avem grija si de expunerea zilnica la soare si de dieta administrata (in special sursele de lipide - precursori ai vitaminei D si cantitatea de lactate).
Sa revenim asupra cauzelor rahitismului. Frecventa acestuia este mai mare la bebelusii prematuri, la cei nascuti la termen, dar cu greutate mica la nastere, la cei cu boli cornice sau multispitalizati. Este mai frecvent intalnita la copiii cu o dieta neechilibrata (compusa predominant din fainoase sau la vegetarieni), de asemenea apare mai des la copiii cu malabsorbtie (fibroza chistica, boala celiaca, rezectii intestinale). Deoarece producerea vitaminei D se realizeaza in mai multe locuri, afectarea oricaruia dintre acestea determina deficit: expunerea necorespunzatoare la soare sau tenul hiperpigmentat, afectarea hepatica sau renala. Rahitismul poate fi determinat si de folosirea unor medicamente: antiepileptice (Fenobarbital, Fenitoin) sau corticosteroizi.
Rahitismul determina modificari la nivelul intregului sistem osos: astfel la nivelul capului se observa bose frontale proeminente (frunte olimpiana), cap turtit (plagiocefalie) si consistenta diferita a structurii osoase, mult mai putin dura (craniotabes), fontanela anterioara poate sa ramana deschisa sau se poate inchide mult mai tarziu decat in mod normal; hipotonie musculara generalizata, la nivelul toracelui - stern infundat si torace evazat la baze, cu coaste subtiate cu risc mare de fractura, "matanii costale" - proeminente localizate la nivelul articulatiilor dintre stern si coaste, la nivelul membrelor oasele incurbate (picioare in paranteza sau in X) cu proeminente la nivelul extremitatilor - "bratari". Rahitismul predispune de asemenea la modificari ale coloanei (cifoze, cifoscolioze) si la distrofii dentare sau aparitia tardiva a dintilor.
Daca ati observat toate aceste semne sau macar o parte din ele la copilul dumneavoastra trebuie sa programati o vizita la medical pediatru. Pentru a putea demonstra aceasta boala medicul trebuie sa faca o serie de analize de sange si investigatii imagistice. Vor fi necesare urmatoarele analize: calcemie, fosfatemie, fosfataza alcalina, parathormon, care vor aparea cu valori modificate. Va fi nevoie de asemenea de radiografii care sa demonstreze modificarile in structura si in forma oaselor.
Sa aflam acum cateva lucruri si despre tratament. Daca vreti sa nu aveti un copil cu rahitism, pregatirea trebuie sa inceapa inainte de nasterea lui. Profilaxia rahitismului incepe antenatal cu urmatoarele masuri pentru viitoarea mamica: sa se expuna regulat la soare, sa aiba o alimentatie echilibrata, cu cantitati suficiente de calciu (lactate) si lipide (precursori ai vitaminei D), iar din trimestrul III de sarcina trebuie sa ia preparate cu vitamina D 500 U/zi vara si 1000 U/zi iarna sau 4000-5000 U/ saptamana. Daca mama a urmat aceste reguli atunci copilul are toate premizele necesare pentru a se lupta cu rahitismul. Insa lupta nu se opreste aici. Dupa nastere trebuie sa urmam unele reguli si pentru bebelus: regim alimentar echilibrat (fara sa se bazeze doar pe fainoase si fara sa adoptam un regim vegetarian), sa-l expunem regulat la soare (20 de minute zilnic, mai mult pentru cei cu tenul mai inchis la culoare) si sa administram tratament zilnic cu vitamina D 1 an si jumatate sau 2 ani, urmand ca apoi pana la 7-10 ani sa administram doar in lunile friguroase (cele care incep cu R, septembrie-aprilie). Preparatele folosite pot fi sub forma de picaturi (Vigantol) sau sub forma de tablete (Vigantoletten, Fluor Vigantoletten). Dozele si modul de administrare vor fi indicate de medicul pediatru.
Sper ca informatiile furnizate va vor fi folositoare si va vor ajuta sa aveti copii sanatosi si frumosi.
Dr. Oana Iaru
Acest articol a fost vizualizat de 60368 ori.
Ce mănânci seara când vrei să slăbeşti
20 Ianuarie 2025Masa de seară, într-un program de slăbire, este un moment care trebuie gestionat cu grijă. Este important să fie ușoară, dar totuși hrănitoare, pentru a susține corpul în procesul de regenerare din timpul nopții. Alegerea unor proteine slabe, cum ar fi peștele sau puiul, alături de legume bogate în fibre, te poate ajuta să te simți sătulă fără să îți încarci digestia. Evită alimentele bogate în zahăr sau grăsimi procesate, care pot afecta calitatea somnului și încetini metabolismul.
De asemenea, este ideal să iei masa cu cel puțin 2-3 ore înainte de culcare. Astfel, îi dai timp corpului să proceseze mâncarea și eviți disconfortul gastric. Dacă simți nevoia de ceva dulce, un iaurt grecesc cu câteva fructe de pădure poate fi o opțiune excelentă. Amintește-ți că o cină echilibrată nu înseamnă să te înfometezi, ci să faci alegeri inteligente care îți susțin obiectivele de slăbire.
Dieta antiinflamatoare
13 Ianuarie 2025Dieta antiinflamatoare este un stil de alimentație care ajută la reducerea inflamației din organism și promovează sănătatea pe termen lung. Se bazează pe consumul de alimente naturale, integrale, bogate în nutrienți, cum ar fi fructele și legumele proaspete, peștele gras, nucile, semințele și uleiul de măsline. Acestea sunt pline de antioxidanți și grăsimi sănătoase care combat efectele radicalilor liberi și susțin echilibrul intern.
Un aspect important al acestei diete este evitarea alimentelor procesate, a zahărului rafinat, a grăsimilor trans și a excesului de carne roșie. Acestea pot favoriza inflamația cronică, care este asociată cu numeroase probleme de sănătate, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul și chiar anumite tipuri de cancer. Pe lângă alegerile alimentare, o hidratare adecvată și un aport constant de fibre contribuie la sănătatea microbiomului intestinal, un factor-cheie în gestionarea inflamației.
Astfel, această dietă nu doar că sprijină sănătatea fizică, dar poate avea un efect pozitiv și asupra nivelului de energie și stării generale de bine. Adoptarea unei diete antiinflamatoare nu înseamnă restricții drastice, ci mai degrabă o abordare echilibrată și conștientă a ceea ce punem în farfurie. Este un pas simplu, dar puternic, pentru a avea grijă de corpul nostru în fiecare zi.
7 Strategii Puternice pentru Combaterea Stresului
6 Ianuarie 2025Te-ai simțit vreodată copleșit de stres, fără să știi cum să-l gestionezi? Stresul poate să ne afecteze pe toți, dar vestea bună este că există soluții simple și eficiente pentru a-l controla. În acest videoclip, îți prezint 8 metode pe care le folosesc eu personal pentru a reduce stresul și pentru a avea o stare de bine mai bună în fiecare zi.
Vei afla: ✨ De ce mișcarea este un instrument magic în combaterea stresului și cum poți să o integrezi ușor în rutina ta zilnică. Chiar și 10-15 minute de exerciții fizice pot face o diferență uriașă pentru mintea ta. ✨ Importanța alimentației echilibrate în gestionarea stresului: ce alimente pot contribui la starea ta de calm și de ce este bine să eviți excesele de zahăr și cafeină. ✨ Tehnici de respirație profundă și meditație pentru a te relaxa rapid și pentru a-ți calma sistemul nervos. Acestea sunt metode pe care le poți folosi oricând, chiar și atunci când ai doar câteva minute la dispoziție. ✨ Cum timpul petrecut în natură poate să-ți reducă nivelul de stres. O plimbare prin parc sau o escapadă în natură pot face minuni pentru starea ta mentală. ✨ Beneficiile suplimentelor precum Ashwagandha KSM-66 în reducerea stresului și a anxietății. Voi explica cum funcționează acest adaptogen, ce efecte are asupra corpului și cum poate contribui la un somn mai bun. ✨ De ce relațiile sociale sunt esențiale în lupta cu stresul. Petrecerea timpului cu prietenii sau familia nu doar că te ajută să te relaxezi, dar contribuie și la o stare de bine generală. ✨ Rolul somnului de calitate în reducerea stresului și cum să-ți creezi un mediu ideal pentru odihnă. Somnul insuficient poate amplifica nivelul de stres, dar există soluții pentru a îmbunătăți acest aspect. ✨ Impactul activităților creative și a hobby-urilor asupra reducerii stresului. Descoperă cum pasiunea pentru un hobby poate deveni un instrument puternic pentru relaxare.
Te-ai gandit vreodata ca exista popoare care nu sunt predispuse ...
Dupa sarbatorile de iarna numerosi oameni se confrunta cu neplacerile ...