Sunteti aici :: Psihologie » CATA INCREDERE AI IN TINE?
CATA INCREDERE AI IN TINE?
Fara a sta prea mult pe ganduri, cu totii am putea afirma ca avem incredere in noi. Insa, atunci cand analizam in profunzime, observam ca lucrurile nu stau intotdeauna asa. Fiecare dintre noi avem momente de nesiguranta, cand nu ne consideram suficient de buni pentru a reusi ceea ce ne-am propus. Daca aceasta atitudine fata de propria persoana devine permanenta, intram intr-un cerc vicios, cu posibilitatea de a ne cufunda in desconsiderare. Ar fi indicat sa ne adresam urmatoarea intrebare: Daca nu avem incredere in noi, atunci cine altcineva ar putea?
Increderea in sine, o trasatura de personalitate
Spre deosebire de temperament, care este innascut, personalitatea se formeaza pe parcursul vietii. Desi trasaturile de personalitate incep sa prinda contur la varsta de trei ani, de-a lungul timpului vor surveni numeroase modificari, intrand in joc diversi factori.
Increderea in sine este o trasatura de personalitate, asemanandu-se intr-o oarecare masura cu stima de sine, imaginea de sine, motivatia, perseverenta, determinarea. Increderea in propriile forte este strans legata de perioada copilariei si de evenimentele de importanta majora care ti-au marcat existenta.
Evaluarea increderii in sine
Psihologii utilizeza o serie de instrumente care ajuta la determinarea gradului de incredere in sine a fiecarui om. Testele psihologice care vizeaza aceasta trasatura de personalitate contin intrebari precum:
Cat de mult te afecteaza parerile celorlalti ?
Ai emotii atunci cand vorbesti in fata mai multor persoane?
Cat de usor treci peste necazuri?
Cat de usor renunti la parerea ta, atunci cand porti o discutie in contradictoriu?
Iti afirmi punctul de vedere chiar daca nu ti se cere expres acest lucru ?
Cat de mult crezi in propriile forte ?
Cata incredere ai in deciziile tale ?
Te invinuiesti des pentru nereusite?
Te confrunti des cu stari de deprimare?
Te deranjeaza situatiile care implica un grad ridicat de risc ?
Iti este foarte teama de schimbare?
Ce parere ai despre gandirea pozitiva?
Pe langa acestea, exista cateva intrebari care se refera la modul de a reactiona in situatii extreme. De exemplu, ce ai face daca o persoana se afla in pericol? Ti-ai risca viata pentru a o salva, sau ai sta deoparte? Aceste chestionare au un rol informativ, fiind necesara o evaluare psihologica complexa pentru a se obtine rezultate pertinente.
Timiditatea are la baza nesiguranta de sine
Timiditatea este strans legata de nesiguranta de sine si de subaprecierea propriei persoane. Un timid se va intreba mereu: Daca o sa ma fac de ras? Daca o sa se intample ceva rau? Daca nu o sa reusesc? Aceste temeri ii vor afecta viata sociala si ii vor crea dificultati de relationare cu cei din jur. Frica de ridicol si neincrederea in fortele sale ii creaza o bariera fata de mediul inconjurator. Astfel, va suferi de insingurare si neadaptare in societate.
Increderea in sine nu inseamna orgoliu exacerbat
Nu trebuie sa confundam aroganta, orgoliul dus la extrem cu increderea in propria persoana. In cele mai multe cazuri, oamenii aroganti nu sunt atat de puternici si echilibrati pe cat par. Din contra, psihologii sustin ca acestia incearca sa mascheze stima de sine scazuta. Tulburarea de personalitate narcisica este una dintre afectiunile care genereza astfel de comportamente. O persoana stabila emotional nu simte nevoia de a demonstra celor din jurul ei siguranta de sine.
Continua comparatie cu cei din jur releva neincrederea in tine
Numai atunci cand cineva a savarsit un lucru mai putin laudabil, ne simtim mandri. Lev Tolstoi spunea: "Ziarele sunt nocive, te distrag de la lecturile serioase. Tiparesc ce n-ai nevoie sa afli, tot felul de fapte rele, iar cel care citeste gandeste despre sine: !". Avem satisfactia ca noi nu am procedat la fel, prin urmare nu suntem la fel de rai. Este usor sa aratam cu degetul si sa condamnam. Acest lucru ne face sa avem o parere buna despre noi. Insa numai pe moment. Cand observam oameni care au succes ne cuprinde frustrarea. Atunci nu mai suntem mandri de noi. Ne subapreciem si ne invinuim ca nu am reusit ce ne-am propus. De ce trebuie sa ne raportam mereu la realizarile celor din jur?
Conformismul poate fi o dovada a neincrederii in sine
Este adevarat ca societatea impune anumite reguli pe care trebuie sa le urmam. Insa avem in acelasi timp dreptul de a ne afirma identitatea. Nu trebuie sa fim toti la fel. Fiecare are principiile sale, valorile dupa care se ghideaza. Multe persoane nu-si exprima adevaratele opinii sau dorinte pentru a nu fi judecate. Sau actioneaza intr-un anumit mod pentru a se supune majoritatii. Increderea in sine presupune curajul de a fi tu insuti si de a-ti asuma tot ceea ce faci si ce spui, fara teama de a fi aratat cu degetul. Mereu va exista cineva care nu va fi de acord cu tine. Indiferent daca te conformezi sau nu.
De ce e atat de importanta increderea in tine?
Increderea in tine te ajuta sa te simti confortabil asa cum esti, indiferent de deciziile pe care le iei si de reactiile pe care le starnesti celor din jur. Nu are legatura cu felul in care esti privit de ceilalti. Totul se rezuma la structura ta interioara. Este relatia dintre tine si propriul tau ego.
A fi sigur pe tine te ajuta sa iti depasesti limitele, sa devii tot mai bun, sa te perfectionezi. Iti stabilesti obiective din ce in ce mai inalte, pentru ca esti constient de resursele tale interioare. Reusesti sa infrunti esecurile si nu te lasi cuprins de resemnare. Inveti sa ai o atitudine de invingator chiar si in momentele dificile. Accepti provocarile pentru ca doar asa poti progresa. Nu intamplator Tudor Arghezi a spus: "Increderea in sine e increderea in rezultatul lucrului tau".
A avea incredere in tine nu inseamna sa exagerezi cu optimismul sau sa fii nerealist. Ci, pur si simplu, sa te apreciezi la adevarata ta valoare. Sa renunti la subestimare si sa iti valorifici potentialul. Dar pentru toate astea este nevoie sa te cunosti cu adevarat. Sa stii ce calitati si defecte ai. Nu iti ramane decat sa "mergi cu incredere in directia visurilor tale. Traieste viata pe care ti-ai imaginat-o"(Henry David Thoreau).
Anca Irimia
Acest articol a fost vizualizat de 24709 ori.
Metabolism activ la +40 de ani
10 Decembrie 2024După vârsta de 40 de ani, metabolismul începe să încetinească, iar acest lucru poate influența modul în care corpul tău procesează energia. În general, masa musculară începe să scadă treptat, iar asta poate duce la o ardere mai redusă a caloriilor, chiar și atunci când ești activ. De aceea, multe persoane observă că le este mai ușor să acumuleze kilograme, chiar dacă dieta și nivelul de activitate fizică rămân aceleași. Această schimbare nu este doar despre vârstă, ci și despre stilul de viață. Factorii precum nivelul de stres, somnul insuficient și schimbările hormonale, cum ar fi scăderea nivelului de estrogen sau testosteron, joacă un rol important.
Corpul tău începe să stocheze mai multă grăsime în jurul abdomenului, iar energia pare să fie mai greu de menținut pe parcursul zilei. Vestea bună este că poți contracara aceste efecte! Exercițiile care întăresc musculatura, cum ar fi antrenamentele de rezistență, pot ajuta la menținerea masei musculare și la stimularea metabolismului. Totodată, o dietă echilibrată, bogată în proteine, legume și fibre, alături de un somn de calitate, te poate sprijini în a-ți menține greutatea sub control.
Cu puțină atenție la nevoile corpului tău, poți să rămâi în formă și să te bucuri de energie la orice vârstă. Cheia este să-ți adaptezi obiceiurile pentru a susține un metabolism sănătos pe termen lung.
Beneficiile sucului de Noni
10 Decembrie 2024Sucul de noni, obținut din fructele arborelui Morinda citrifolia, este apreciat pentru numeroasele beneficii asupra sănătății. Bogat în antioxidanți, acest suc ajută la combaterea stresului oxidativ și la protejarea celulelor împotriva daunelor provocate de radicalii liberi. Este cunoscut și pentru proprietățile sale antiinflamatorii, fiind de ajutor în reducerea inflamațiilor și în susținerea sistemului imunitar.
Un alt beneficiu important al sucului de noni este capacitatea sa de a îmbunătăți digestia. Conținutul său de enzime și fibre sprijină sănătatea intestinală, ajutând la eliminarea toxinelor și la asimilarea mai bună a nutrienților.
Îmbătrânirea articulaţiilor poate fi limitată
25 Noiembrie 2024Îmbătrânirea fără probleme este despre a-ți păstra sănătatea și energia pe măsură ce anii trec, astfel încât să te bucuri din plin de viață. E vorba de a avea grijă de tine, atât fizic, cât și emoțional, printr-un stil de viață echilibrat care include o alimentație sănătoasă, mișcare regulată și odihnă suficientă. Un aspect esențial este să rămâi activ social și mental.
Conexiunile cu ceilalți și implicarea în activități care îți stimulează mintea te pot ajuta să te simți conectat și împlinit. În plus, gestionarea stresului și a emoțiilor negative joacă un rol important, pentru că liniștea interioară contribuie la sănătatea ta generală.
Totodată, prevenția este cheia. Vizitele regulate la medic, controalele de rutină și adoptarea unor obiceiuri care să sprijine imunitatea te pot ajuta să previi problemele majore. Asta înseamnă și să fii deschis să înveți și să te adaptezi, inclusiv când vine vorba de tehnologie sau noi perspective asupra vieții. Îmbătrânirea fără probleme nu înseamnă să lupți împotriva timpului, ci să-l accepți cu grație, să ai grijă de corpul și mintea ta, și să te bucuri de tot ce ai realizat până acum.
Potrivit unora dintre cele mai recente cercetari in domeniu, s-ar ...
Pentru ca era comunicarii virtuale a luat amploare, procesul de ...