Home  |  Sitemap  |  Contact




Iti recomandam ALTE 8 SPORTURI CIUDATE
CAT DE SANATOS ESTE SA MESTECAM GUMA?
DERMATITA ATOPICA
Emisiunea Topsport - Despre anorexie
PREGATESTE-TE PENTRU SKI!


Nutritie Sportiva
Sala Bucuresti
Cursuri de nutritie online

Cele mai bine cotate articole CONTROLUL CENTRAL AL GREUTATII CORPORALE SI AL APETITULUI
CONSULTING IN NUTRITION, PHYSICAL TRAINING, WEIGHT LOSS AND WEIGHT GAIN, NUTRITITIONAL SUPPLEMENTS
SALATA DE BOEUF
Flexii alternative cu gantere
CELE 10 MITURI ALE CANCERULUI DE SAN
PHP Coder - Romania
PHP inside
Hosted by TRIUMF
RSS feed
Ghiduri de sanatate
Informatii si sfaturi practice pentru o viata mai buna.
Ghidul nutritiei
Ghidul scaderii in greutate
Ghidul suplimentelor nutritive
Ghidul exercitiilor de stretching
Ghidul exercitiilor pe mingea gonflabila
Ghidul exercitiilor de forta
Superfit - Consultanta in nutritie si antrenament

Fierbinte
Alimentele si inteligenta Fierbinte
Alimentația joacă un rol crucial în menținerea și îmbunătățirea funcțiilor cognitive. Consumul...
Citeste mai mult


calculator
Cursuri de nutritie online

Sunteti aici :: Sanatate » DISCROMIILE CUTANATE - VITILIGO

DISCROMIILE CUTANATE - VITILIGO


DISCROMIILE_CUTANATE_34608.jpgVitiligo este o afectiune care se caracterizeaza prin aparitia de zone de piele alba, de culoarea cretei la nivelul tegumentului si mucoaselor. Un procent destul de ridicat din populatie, respectiv 2%, este afectat, iar boala o poti face la orice varsta, fara predilectie de sex. La baza afectiunii sta distructia celulelor producatoare de pigment, melanocitele.

De ce apare? La acesta intrebare raspunsurile sunt multiple, se vehiculeaza mai multe teorii care explica atacul si distrugerea melanocitelor. Cel mai vehiculat mecanism este cel al atacului imun, adica formarea unor anticorpi impotriva propriilor celule.


Caracteristic pentru boala este aparitia aproape spontana, de zone cu contur bine delimitat, asimptomatice, albe frecvent la nivelul pumnului, gatului, gleznelor, in jurul ochilor sau al gurii. Uneori pielea si mucoasa de la nivelul organelor genitale pot fi afectate, alteori zona periareolara, parul (leucotrichie). Punctele mici, maro care apar in periferia zonelor depigmentate sunt semnul unei repigmentari spontane. Traumatismul local, frecarea prelungita cu imbracamintea reprezinta stimuli pentru extinderea leziunilor. Poate ai observat aparitia leziunilor la nivelul curelei, a zonelor de frecare cu incaltamintea, in cot sau genunchi.

Cum am amintit poti sa faci vitiligo la orice varsta. Fata de varsta copilariei unde nu exista riscul unor alte asocieri, aparitia acestei afectiuni la vasta adulta poate fi semnul unei asocieri cu alte boli care au la baza mecanismul autoimunitatii. Disfunctia tiroidiana, sindromul poliendocrinopatiilor autoimune, diabetul zaharat, nevii cu halou, lichenul scleros sau alopecia areata pot asocia vitiligo. Se impune o examinare foarte amanuntita a intregului tegument pentru ca petele depigmentate de vitiligo pot anunta prezenta pe piele a melanomului. Nu numai celulele producatoare de pigment ale pielii pot fi afecte, ci si celule similare de la nivelul aparatului vizual sau auditiv, boala putand asocia deficite de auz sau vaz. Cel mai suparator ramane insa impactul cosmetic. Uneori depigmentarea poate fi atat de extinsa, incat raman numai zone mici de piele normala.

Ce poti face pentru boala? Totul depinde de suprafata afectata, vechimea leziunilor, zona afectata. Nu exista vindecare propriu-zisa, ci numai tratamente care pot incetini evolutia sau imbunatati aspectul leziunilor. La persoanele deschise la culoare, evitarea bronzarii piele reduce contrastul intre sanatoasa si cea afectata.

Solutiile de terapie se pot clasifica astfel:

1. camuflaj cosmetic
2. interventii medico-chirurgicale care stimuleaza repigmentarea
3. interventii care determina depigmentarea completa (in cazul afectarii unei suprafete extinse de piele)
4. protectia tegumentului afectat

Camuflajul cosmetic

Se bazeaza pe creme colorate care se aplica pe zonele de piele alba. Ele nu influenteaza evolutia bolii, dar imbunatatesc aspectul cosmetic. Cel mai dificil este sa gasesti nuanta potrivita pielii tale. De asemenea se pot folosi lotiuni autobronzante care au avantajul remanentei crescute pe tegument.

Interventii medico-chirurgicale care stimuleaza repigmentarea

Cremele care contin corticosteroizi aplicate pe o perioada limitata de timp contracareaza mecanismele imune ale bolii. Aplicarea insa pentru mai mult timp creste riscul de atrofie, vergeturi, telangiectazii, acnee.

Tacrolimusul sau pimecrolimusul, ca si imunosupresive, sunt varianta cea mai buna pentru tratarea leziunilor de la nivelul fetei. Sunt sigure inclusiv la copii.

Fototerapia care presupune expunerea la ultraviolete A, B, eventual in asociere cu dermatocorticoizi, psoraleni, pimecrolimus s-a dovedit eficace. Necesita sedinte saptamanale care se extind pe 6-12 luni. Expunerea poate determina roseata, arsuri ale pielii asemanatoare cu cele produse de soare. Tratamentele cu anumite tipuri de laser se preteaza pentru suprafete mici afectate.

Ca ultima solutie, grefele de piele, culturile de melanocite pot determina repigmentarea pielii.
Indiferent de tratamentele locale aplicate, sursa de pigment a pielii, izvorul de melanocite, se regaseste fie in periferia leziunilor, fie la nivelul firelor de par. De aceea primele semne de recolorare a pielii apar ca puncte maro in marginea placilor albe sau in jurul firelor de par.

Pentru o mai buna evolutie a tratamentului se recomanda asociere cu suplimente de vitamina B, D sau acid folic.
Interventii care determina depigmentarea completa
Cand zonele de piele afectata sunt foarte extinse se recomanda depigmentarea completa. Aceasta se face utilizand laserul sau derivati de hidroquinona. Tratamentul dureaza 9-12 luni. Nici acesta solutie nu este permanenta, pentru ca in timp, mai ales dupa traume precum arsurile solare, se poate produce repigmentarea spontana.

Protectia tegumentului afectat

Protectia solara cu un factor peste 30 este obligatorie pentru toate zonele afectate; arsurile solare apar foarte usor pe pielea depigmentata. Nu trebuie sa negam insa rolul soarelui in asociere cu tratamentul local in stimularea repigmentarii.

Probabil insa ca cel mai important factor in evolutia benefica a bolii este consilierea psihologica. Vitiligo nu iti produce nici durere, nici usturime, dar iti afecteaza calitatea vietii si relatiile interumane. Camuflajul cosmetic, indiferent de ce terapie alegi sa urmezi ascunde boala si creste increderea in sine.



Dr. Ioana Simian


slabut nimic special ok foarte bine supeeeerrrr!!! Voteaza articolul ( Articolul este votat ca foarte bine.)

Acest articol a fost vizualizat de 62632 ori.



Alimentele si inteligenta

10 Iulie 2024

Alimentația joacă un rol crucial în menținerea și îmbunătățirea funcțiilor cognitive. Consumul unor alimente bogate în nutrienți esențiali poate contribui semnificativ la dezvoltarea și protejarea sănătății creierului. Afla din acest clip ce alimente te ajuta sa iti cresti IQ-ul!


Citeşte cartea Performanță în sport

9 Iulie 2024

Vreau sa va prezint cartea "Performanță în sport", editată de Asociația Egoal și coordonată de Valentin Comănoaia. Cartea se concentrează pe îmbunătățirea cunoștințelor sportivilor în domenii dincolo de antrenament, cum ar fi comunicarea, psihologia sportivă, nutriția, educația financiară și refacerea.

Cartea își propune să ofere informații valoroase pasionaților de sport și sportivilor pe teme esențiale pentru dezvoltarea lor, inclusiv refacerea mentală și fizică, educația financiară și brandingul personal.

Capitolul despre nutritie este scris de mine si aici discut rolurile nutriției sportive în optimizarea performanțelor, ajutarea recuperării, reducerea riscurilor de accidentare, dezvoltarea masei musculare, atingerea unei compoziții corporale optime și menținerea sănătății.

Capitolul acoperă furnizarea de energie, macronutrienți (proteine, carbohidrați, grăsimi), micronutrienți (vitamine, minerale), hidratarea și sfaturi practice despre alimentația sportivilor înainte, în timpul și după competiții.

Capitolul despre educație financiară: Scris de Adrian Căruceru, acest capitol subliniază importanța alfabetizării financiare pentru sportivi, evidențiind capcanele comune, cum ar fi cheltuielile excesive și ratele ridicate de faliment în rândul foștilor sportivi. Oferă strategii pentru gestionarea eficientă a banilor, economisire, investiții și consultarea planificatorilor financiari.

Capitolul despre refacere și recuperare: Scris de Dr. Codruța Cioponea, acest capitol explică diferența dintre refacere (după efort) și recuperare (după accidentare). Detaliază semnele care indică necesitatea consultului medical și evidențiază tehnici de refacere precum masajul, hidratarea, nutriția, somnul și stretching-ul.

Capitolul despre branding personal și comunicare: Ioana Cosma, un profesionist din media, discută importanța brandingului personal pentru sportivi, în special pe rețelele sociale. Oferă ghiduri pentru o prezență online eficientă și interacțiuni cu presa, subliniind necesitatea autenticității și relațiilor profesionale.

Capitolul despre psihologia sportivă: Radu Predoiu, psiholog sportiv, explorează modul în care psihologia sportivă ajută sportivii să se înțeleagă pe ei înșiși, să gestioneze stresul și anxietatea, să îmbunătățească motivația, să facă față succesului și să se recupereze după eșecuri. De asemenea, sprijină antrenorii și părinții în rolurile lor.

Public țintă: Cartea este recomandată atât sportivilor profesioniști, cât și celor aspiranți, antrenorilor și oricui pasionat de sport. Este prezentată ca un ghid cuprinzător pentru aspectele esențiale din afara terenului legate de performanța sportivă.

Puteţi comanda cartea pe www.egoal.ro


Cum slabesti cu Dieta Dukan

4 Iulie 2024

Dieta Dukan este un regim de slăbire dezvoltat de dr. Pierre Dukan, un medic francez specializat în gestionarea greutății. Aceasta se bazează pe consumul predominant de proteine și este împărțită în patru faze:

1. Faza de atac: Aceasta durează între 2 și 7 zile și presupune consumul exclusiv de proteine slabe, cum ar fi carne de pui, pește, ouă și lactate degresate. Scopul este să se obțină o pierdere rapidă în greutate prin inducerea cetozei.

2. Faza de croazieră: În această fază, se adaugă legume fără amidon la dieta de proteine. Faza continuă până când se ajunge la greutatea dorită, cu o pierdere în greutate de aproximativ 1 kg pe săptămână.

3. Faza de consolidare: Aceasta ajută la prevenirea revenirii kilogramelor pierdute și durează 10 zile pentru fiecare kilogram pierdut. În această fază, se reintroduc treptat alimente precum fructe, pâine integrală și brânzeturi, iar o zi pe săptămână este dedicată exclusiv proteinelor.

4. Faza de stabilizare: Este menită să fie urmată pe termen lung și permite consumul normal de alimente, cu condiția de a respecta câteva reguli simple, cum ar fi o zi de proteine pe săptămână și consumul zilnic de tărâțe de ovăz.

Dieta Dukan a câștigat popularitate datorită rezultatelor rapide și a structurii sale clare. Totuși, este important de menționat că poate avea efecte secundare și nu este potrivită pentru toată lumea, de aceea se recomandă consultarea unui medic înainte de a începe acest regim.


Articole din aceeasi categorie

SANATATEA COPIILOR SANATATEA COPIILOR
Pentru multi parinti, planurile si pregatirile pentru sosirea pe lume ...
INFECTIA CU VIRUSUL WEST NILE INFECTIA CU VIRUSUL WEST NILE
Virusul West Nile a fost izolat si identificat pentru prima ...


ENCEFALOPATIA HIPOXIC-ISCHEMICA ENCEFALOPATIA HIPOXIC-ISCHEMICA
Pentru orice parinte sanatatea copilului sau este mai presus de ...
PRINCIPALII 5 INAMICI AI INIMII PRINCIPALII 5 INAMICI AI INIMII
De fapt, inima are mai multi inamici, insa doar 5 ...


Alte articole despre Sanatate






« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 » »»
Pagina 6 din 14






Homepage | Nutritie | Sanatate | Slabire | Antrenament | Instrumente | Galerie media | Servicii | Contact | Colaboratori | Termeni si conditii