FENOMENUL DIETEI ZONE

Fenomenul Dietei Zone: o privire de aproape la stiinta din spatele faimei

Beneficiile pentru sanatate ale dietelor scazute in carbohidrati au fost sustinute intermitent de-a lungul ultimului secol si s-au bucurat de o popularitate in crestere in ultima decada. Desi extremismul restrictiei de carbohidrati in dieta variaza printre dietele scazute in carbohidrati cele mai populare, credinta ca ei, carbohidratii, sint intr-un fel sau altul de vina pentru cele mai grave boli ramine o tema importanta. Pe de alta parte, teoriile oferite pentru explicarea asociatiei dintre ingestia scazuta de carbohidrati si imbunatatirea sanatatii sint mai variabile, si au devenit progresiv mai sofisticate. Pentru consumatorul credul, identificindu-se cu legatura recunoscuta dintre stiinta, nutritie si sanatate, aparenta unei baze stiintifice pentru beneficiile dietei populare scazute in carbohidrati este atractiva. Fenomenul Dietei Zone reprezinta o noua generatie de mincare scazuta in carbohidrati, la moda, cu vinzari plasind-o printre cele mai populare carti de dieta din istoria recenta.

Baza teoretica a dietei Zone este complicata, si o parte din continutul ei detaliat este enigmatic. Ca rezultat, multi oameni de stiinta din sanatate si nutritie aleg pur si simplu sa ignore beneficiile pretinse pentru sanatate. Totusi, desi Dieta Zone este privita in general ca fictiune, fundatiile pentru teoriile sale sint bazate pe fapte stiintifice reale.

Carbofobia este o forma de dezinformare nutritionala infuzata in public prin multe cai de reclama (in reviste, la televizor, prin cartile de dieta). Succesul cartii "Dieta Zone" a lui Barry Sears din 1995 a fost urmat de publicarea a cel putin 10 carti legate de "Zone".

Totusi, ce este Dieta Zone?

Recomandarea de a atinge o distributie a macronutrientilor dietetici de aproximativ 55% carbohidrati, 15% proteine si 30% grasimi este larg recunoscuta si bazata pe o cercetare stiintifica extraordinar de profunda intinsa de-a lungul a mai mult de 25 de ani. Prin contrast, Dieta Zone este definita ca un plan de hrana cu 40% carbohidrati, 30% proteine si 30% grasimi, care pledeaza specific pentru folosirea cit mai sporadica a cerealelor si amidonului. Mai important inca, raportul proteine: carbohidrati (P:C) este 0,75, adica 3g de proteina pentru fiecare 4g de carbohidrat. Aceasta este aproximativ de 3x proportia (0,25) rezultata din recomandarile dietetice conventionale. Reteta Dietei Zone este centrata in primul rind pe ingestia de proteine, specificata ca 1,1- 2,2 g/kg masa fara grasime, in functie de nivelul de activitate. Pentru 3 indici de masa corporala (26, 28, 30 kg/m2) si procentele de grasime corporala corespunzatoare asociate cu necesitatea pierderii in greutate (20, 25, 30%) sint recomandate proteine 53g, 66g, 77g, carbohidrati 71g, 88g, 103g, si grasimi 24g, 29g, 34g. Odata pierduta cantitatea dorita de grasime corporala, se poate adauga inapoi grasime in dieta pentru a mentine nivelurile corespunzatoare de grasime corporala astfel ca P:C in dieta si fiecare masa sa fie mentinut la 0,75. Astfel, "Zona" se transforma dintr-o dieta de scadere in greutate intr-o dieta de stil de viata.

"Zona" este definita ca o stare metabolica in care corpul opereaza cu eficienta optima. Beneficiile pentru sanatate constau in pierderea greutatii in plus permanent, prevenirea bolilor cronice, imunitate marita, performanta fizica si mentala maxime si chiar o mai mare longevitate. Toate acestea se bazeaza pe o premiza mecanicista: P:C de 0,75 va reduce proportia de insulina la glucagon, va permite grasimii corporale in exces sa fie arse, si va duce la productia de eicosanoizi „buni", considerati agenti biologici extrem de puternici, iar toate acestea duc in final la o mai buna sanatate.

Ramine de raspuns la intrebarile de interes stiintific: 1) Schimbarea dietei de la P:C 0,25 la 0,75 altereaza proportia I:G suficient pentru a reduce sau suprima actiunile anabolice ale insulinei?; 2) Poate o alterare in I:G sa rezulte in controlul precis al metabolismului eicosanoid?

Dieta si homeostaza glucozei sanguine

Pancreasul endocrin produce 2 hormoni care regleaza concentratiile glucozei sanguine. Insulina este un hormon care scade glucoza produs de celulele beta pancreatice, in timp ce celulele alfa vecine produc hormonul antagonist care creste glucoza, glucagonul. In cadrul limitelor fiziologice de concentratii de glucoza de post si postprandiala, homeostaza glucozei este realizata aproape exclusiv de variatii ale eliberarii si retragerii insulinei. Doar cind concentratiile sanguine de glucoza scad sub limitele biologice, glucagonul si alti hormoni contrareglatori previn sau corecteaza hipoglicemia intr-o maniera ierarhica. Atit activitatea cit si eliberarea glucagonului sint suprimate printr-unul sau mai multe mecanisme implicind inhibitia celulei alfa de glucoza direct sau indirect, transportul glucozei, sau insulina. In sensul cel mai simplist, tendinta metabolica neta catre anabolism (insulina) sau catabolism (glucagon) depinde de proportia dintre insulina si glucagon (I:G). Totusi, eliberarea metabolica de insulina si glucagon sint atit de sensibile la concentratiile sanguine de glucoza incit activitatea glucagonului este suprimata mult in perioada postprandiala atita timp cit concentratiile de glucoza sanguina ramin in cadrul limitelor fiziologice. De exemplu, concentratiile de insulina postprandiala obisnuite (25-100µU/ml) abolesc actiunile lipolitice ale glucagonului (200pg/ml) in timpul euglicemiei atit in vitro cit si in vivo.

Raspunsurile clasice ale insulinei si glucagonului la ingestia de nutrienti simpli sint bine documentate. Carbohidratii (hiperglicemie) stimuleaza eliberarea insulinei in timp ce proteina (hiperaminoacidemie) stimuleaza eliberarea de glucagon si insulina. Raspunsul hormonal la ingerarea de proteina promoveaza preluarea de aminoacid si sinteza de proteina (insulina) in timp ce hipoglicemia este prevenita (glucagon). Totusi, cind proteina si carbohidratii sint consumati impreuna, se produce o sinergie rezultind intr-o mai mare eliberare de insulina in comparatie cu ingestia de carbohidrat sau proteina simpla. Conform principiilor Dietei Zone, P:C de 0,75 (limitele acceptabile intre 0,6-1,0) reprezinta echilibrul ideal de macronutrienti pentru a reduce insulina plasmatica si schimbarea proportiei I:G in favoarea mediului hormonal catabolic, lipolitic cel mai potrivit pentru scaderea in greutate si productia de eicosanoizi „buni". Dar Dieta Zone nu furnizeaza date valabile stiintific, asa ca trebuie extrapolate rezultate din literatura la conditiile „Zone" si facuta examinarea.

Proportiile P:C si pancreasul endocrin

Un grup de cercetatori a hranit subiectii cu diferite combinatii de bolusuri de hrana P:C si au masurat raspunsurile lor acute (la 2 ore) de insulina si glucoza. Aria de sub curba pentru P:C de 0,27 (recomandarile dietei conventionale) a fost semnificativ mai mare pentru glucoza decit 0,58 sau 0,86 (proportii incadrate in recomandarile Dietei Zone). Totusi, aceasta diferenta a fost datorata in totalitate intimplarilor din primele 30 de minute ale perioadei postprandiale, si nivelurile de glucoza sanguina au revenit la normal in fiecare conditie in timp de ~60 min (0,27), ~45 min (0,58), ~35 min (0,86). Mai mult, aria de sub curba nu a variat pentru insulina, deci eliberarea si retragerea insulinei necesare pentru reglarea acestor diferente mici in glucoza sanguina au fost similare pentru toate cele 3 proportii dietetice.

Un alt grup de cercetatori a studiat efectele bolului alimentar P:C conventional (0,2), si al Dietei Zone (0,6; 1,0) facind masuratori de glucoza, insulina si glucagon la 4 ore. Nu s-au observat diferente de glucoza, insulina sau glucagon atribuabile proportiilor P:C. A existat totusi o tendinta clara atit pentru concentratiile de glucagon cit si de insulina de a fi mai mari proportional pentru P:C mai mari, ceea ce nu este surprinzator date fiind efectele metabolice ale acestei combinatii de macronutrienti. Desi neanalizate statistic, datele arata o reducere a I:G cind P:C este crescut. Totusi, aceasta are o consecinta metabolica marunta cind concentratiile de glucoza sanguina sint in limitele fiziologice (la post si postprandial), avind in vedere ca insulina supreseaza activitatea glucagonului. De fapt, pentru ca ariile de insulina absoluta cresc pe masura ce P:C creste, se poate argumenta ca P:C mai mare stimuleaza o conditie mai anabolica, favorabila probabil cresterii in greutate, si productia de eicosanoizi „rai".

Intr-unul din cele citeva studii cu cercetatori referenti s-a examinat si comparat efectul pe termen lung (6 luni) ale P:C pentru „Zone" (0,78) si conventional (0,24) asupra metabolismului. 1) Nu s-a gasit nici o diferenta in oxidarea lipidelor in post, indiferent de dieta; 2) supresia glucagonului (eliberarea) de catre insulina a fost egal de sensibil in ambele diete; 3) limita glucozei pentru eliberarea de insulina a fost redusa cu 15% dupa dieta P:C 0,78, si 4) sensibilitatea la glucoza a fost redusa cu 26% la aceeasi dieta. Toate aceste date indica faptul ca a consuma o dieta cu un P:C recomandat de „Zone" nu are un potential mai mare de a promova arderea grasimilor, scaderea in greutate sau alt fenomen legat de schimbari I:G cind este comparata cu o dieta care respecta recomandarile nutritionale conventionale, pentru ca nivelurile asociate de insulina sint probabil la fel de mari sau mai mari ca raspuns la cresterea P:C.

Cu privire la controlul greutatii corporale, orice scadere in greutate resimtita de aderentii la retetele Dietei Zone (40/30/30) se explica mai usor prin restrictia severa de energie a dietei, decit prin metabolismul ridicat al grasimii rezultind din manipulari ale P:C din dieta. Scaderea in greutate produsa de un echilibru energetic negativ nu este un concept tocmai nou. Totusi, Dieta Zone sustine ca schimbarile P:C si I:G ofera beneficii de sanatate dincolo de pierderea in greutate, prin schimbarile in metabolismul eicosanoid. Daca afirmatia ca cresterea metabolismului grasimilor nu a putut fi sustinuta stiintific, teoria despre eicosanoizi merita o evaluare fiind relativ noua si obscura in fenomenul dietei scazute in carbohidrati, care desi nu este bine inteles, este in general „cheia" sanatatii optime.

Dieta, hormonii, si metabolismul eicosanoid

Eicosanoizii sint produsii ubiquitari de tip hormon ai metabolismului acizilor grasi din dieta omega-3 (acid alfa-linolenic) si -6 (acid linoleic), proveniti din uleiuri vegetale polinesaturate, carne animala (-6) si de peste gras (-3). Acestia sint incorporati in fosfolipidele de membrana celulara. Acidul arahidonic (AA) se formeaza din alungirea si desaturarea acidului linoleic sau este obtinut direct din dieta. Actiunea fosfolipazei elibereaza AA din fosfolipidele membranei plasmatice a celulelor si este precursor al diferitilor eicosanoizi. Cind calea metabolica implica sistemul enzimatic cu ciclo-oxigenaza, se formeaza intermediari instabili ce produc prostaglandine (PG), prostacicline (PGI), sau tromboxani (TX). Cind se foloseste lipoxigenaza, se formeaza leukotriene (LT). Actiunile majore fiziologice sint ale eicosanoizilor din seria 2/4 (PGE2, PGI2, TXA2, LTB4).

Ingestia excesiva de omega-6 si consecutiv sinteza de serii-2/4 de eicosanoizi creste riscul pentru o serie de boli cronice, cum ar fi compromiterea sistemului cardiovascular. Cei mai multi eicosanoizi produc efecte intracelulare prin legarea de receptori de membrana celulara pentru a activa sau inhiba sistemele de mesageri secundari (cAMP, cGMP, IP3/DAG). Receptorii de membrana pentru cel mai comun sistem de mesager secundar (cAMP) sint cuplati cu adenilat ciclaza prin proteine-G separate stimulatorii sau inhibitorii.

Conform teoriei Zone, eicosanoizii "rai" (seria-2/4) sint cei ce opereaza prin calea de mesageri secundari IP3/DAG, in timp ce eicosanoizii "buni" (PGE1) opereaza prin cAMP, dar aceasta simplifica realitatea fiziologica in care cascadele ulterioare de mecanisme sint bune, de exemplu, pentru cei „rai". De asemenea, teoria Zone sugereaza ca receptorii EP2 pentru PGE2 sint buni pentru ca stimuleaza formarea cAMP (in timp ce EP3 sint „rai" pentru ca o inhiba), ceea ce este de asemenea o generalizare fortata, care ignora efectele echilibrate produse de diferitele actiuni ale eicosanoizilor in reglarea fiziologica.

Recomandarea Dietei Zone de a suplimenta cu acizi grasi omega-3 (in special ulei de peste) nu este noua, dar este consistenta cu dieta conventionala si recomandarile de sanatate. Acesta competitioneaza cu AA pentru acilarea fosfolipidelor de membrana, situri de receptori si activitate enzimatica. Este de asemenea bine documentata folosirea omega-3 pentru diminuarea semnalizarii prin omega-6. Mult din cum se poate controla sau manipula metabolismul omega-6 este inca necunoscut, dar potrivit Dietei Zone, controlul dietei si hormonal al activitatii enzimei desaturaza poate regla productia si metabolismul eicosanoizilor cu precizie de medicament.

Orice alterare in I:G este de regula foarte mica, asa cum s-a aratat anterior, si nu are nici o consecinta metabolica in masura in care se poate prevedea acest lucru (carbohidratii si proteinele consumate impreuna duc la eliberarea sinergistica de insulina, iar actiunile fiziologice ale insulinei sint dominante fata de glucagon). Cu toate acestea, avocatii Dietei Zone sustin ca orice reducere in I:G reprezinta cheia controlului metabolismului eicosanoizilor prin manipularea activitatii enzimei desaturaza. Conform cu „Zone", carbohidratii inhiba enzima delta6, in timp ce insulina accelereaza contrapartea sa delta5. Din contra, ingerarea de proteine stimuleaza delta6, in timp ce stimularea glucagonului ce o acompaniaza inhiba delta5. Eliberarea a mai putina insulina si a mai mult glucagon ce acompaniaza o dieta bogata in proteina si scazuta in carbohidrati, rezulta in enzima delta6 mai activa si delta5 mai putin activa, producindu-se astfel mai putini eicosanoizi serie-2/4. Este greu de explicat de ce „Zone" priveste carbohidratii nefavorabil pentru ca inhiba delta6, in timp ce glucagonul este vazut favorabil desi si el inhiba delta6. De asemenea, insulina este vazuta nefavorabil pentru ca stimuleaza delta5, dar proteina este vazuta favorabil desi are si ea acelasi efect. In realitate este probabil ca efectele glucozei si aminoacizilor asupra acestor enzime sint mascate in vivo de hormonii pancreatici pe care ii stimuleaza.

In concluzie, se poate spune ca o privire mai indeaproape la stiinta din spatele faimei Dietei Zone releva nu mai mult decit o variatie moderna a unei mode antice in nutritie.

Acest articol a fost vizualizat de 50782 ori.