Home  |  Sitemap  |  Contact




Iti recomandam Aura Apostolescu
7 MITURI SURPRINZATOARE DESPRE ARDEREA GRASIMILOR
CROMOTERAPIA
9 MITURI IN CURELE DE SLABIRE
NEVOIA DE REFACERE FIZICA


Nutritie Sportiva
Sala Bucuresti
Cursuri de nutritie online

Cele mai bine cotate articole SPRINTURILE IMBUNATATESC PERFORMANTA AEROBA
Extensia bratului cu gantera
Dana Serbanescu
DESERT CU FRUCTE
CAND DISTANTA STA IN CALEA UNEI RELATII...
PHP Coder - Romania
PHP inside
Hosted by TRIUMF
RSS feed
Ghiduri de sanatate
Informatii si sfaturi practice pentru o viata mai buna.
Ghidul nutritiei
Ghidul scaderii in greutate
Ghidul suplimentelor nutritive
Ghidul exercitiilor de stretching
Ghidul exercitiilor pe mingea gonflabila
Ghidul exercitiilor de forta
Superfit - Consultanta in nutritie si antrenament

Fierbinte
Dieta antiinflamatoare Fierbinte
Dieta antiinflamatoare este un stil de alimentație care ajută la reducerea inflamației din organism și promovează...
Citeste mai mult


calculator
Cursuri de nutritie online

Sunteti aici :: Antrenament » CULTURISM LA FEMININ

CULTURISM LA FEMININ


CULTURISM_LA_FEMININ_18289.jpgDesi multe reprezentante ale sexului frumos nici nu vor sa auda de culturism cand vine vorba de modelare corporala, culturismul sau bodybuilding-ul feminin este o componenta importanta a bodybuilding-ului inca din anii '70, cand a inceput sa se faca simtita prezenta femeilor in competitiile oficiale de gen. Cu toate ca la inceput aceste concursuri afisau concurente purtand tocuri inalte si nici una din ele nu isi inclesta pumnii pentru a poza asa cum faceau barbatii, cu timpul, toate acestea s-au schimbat, iar in prezent nivelul acestor competitii este foarte ridicat.

Fiind un sport ce are ca si scop dezvoltarea evidenta a masei musculare folosind o combinatie intre ridicarea de greutati, marirea aportului de calorii si repaus, culturismul nu pare tocmai un sport specific femeilor. Abdomenul, antebratele, spatele, picioarele, bicepsii, trapezii, gambele, deltoizii, toate grupele de muschi trebuie lucrate intens in cadrul acestui sport. Exista si cateva principii care stau la baza oricarui antrenament de culturism, cum ar fi cel al mentinerii in tensiune a muschilor pe tot parcursul seturilor (pentru stimularea fibrelor musculare), principiul piramidarii greutatilor (care se refera la varierea numarului de repetari/greutati de la mare la mic sau de la mic la mare), principiul repetarilor fortate (care consta in executarea unor seturi suplimentare odata ce simti ca ai obosit) sau principiul antrenamentelor de mare viteza (care consta in ridicarea greutatilor la o viteza sporita, coborand greutatile in mod controlat si contractarea exploziva a muschilor) .

CE LE TINE PE FEMEI DEPARTE?

Evident, majoritatea femeilor stau cat mai departe de culturism pentru ca se tem ca vor face rost de prea multa masa musculara care le va estompa feminitatea si laturile atragatoare. Totusi, exista suficiente femei care se simt atrase de culturism si fac din acesta o adevarata pasiune sau un mod de viata. E adevarat ca barbatii si femeile au acelasi numar de muschi care reactioneaza identic atunci cand sunt supusi antrenamentelor de forta. Exista si o diferenta: prezenta testosteronului in corpul barbatilor. Testosteronul este un hormon care joaca un rol foarte important in constructia musculara. Femeile au in schimb estrogen, un hormon care contribuie la depozitarea grasimilor in organism. Cu toate acestea, nu trebuie sa cadem in capcana care ne lasa sa credem ca femeile sunt predispose ingrasarii intr-o masura mai mare decat barbatii. Reprezentantele sexului frumos pot sa arda grasimi si sa-si creasca masa musculara, la fel ca barbatii. In plus, si femeile au testosteron produs in cantitati mai mici de catre glandele suprarenale. Asadar, nimic nu ar trebui sa te opreasca sa incerci sa practici culturismul, daca te atrage.

AVANTAJELE CULTURISMULUI

Daca tot nu esti convinsa de ce ar trebui sa dai culturismului o sansa, iata cateva motive care ar trebui sa te faca sa intelegi mai bine impactul culturismului asupra corpului tau:

Culturismul e bun pentru sanatate. Pare un cliseu - pana la urma cam toate formele de miscare fac bine sanatatii, nu? Da, e adevarat, dar culturismul iti pune in miscare toti muschii, te ajuta sa te oxigenezi mai bine, iti mentine inima sanatoasa si te ajuta sa te relaxezi in acelasi timp, asadar are efecte pozitive si aupra sanatatii psihice. Orice tip de activitate fizica ce iti face placere, te relaxeaza si te mentine in forma ar trebui primita cu bratele deschise. Poti chiar sa spui adio celulitei, deoarece suplimentarea cantitatii de testosteron (care e o practica obisnuita in cazul femeilor care vor sa se dedice in intregime culturismului) conduce la dezvoltarea masei musculare si la "obtinerea" unor tesuturi lipsite de celulita.

Culturismul te poate ajuta sa participi la concursuri. Daca cu greu iti mai stapanesti spiritul competitiv sau iti face placere sa participi la diverse competitii, ai sansa sa arati cat de determinata esti in viata de zi cu zi antrenandu-te pentru a participa in concursurile de gen. E nevoie de multa munca, e adevarat. Dar bucuria simplei participari sau a castigarii unui premiu iti va aduce cu siguranta admiratia multor persoane, iti va spori gradul de incredere in tine si te va ajuta sa descoperi niste laturi ale personalitatii de a caror existenta nu aveai habar pana acum.

EFECTE SECUNDARE ALE PRACTICARII BODYBUILDING-ULUI

Exista si o parte mai putin placuta a culturismului si e bine sa ai habar de aceasta inainte sa fie prea tarziu. Pe langa durerile specifice care afecteaza incheieturile din cauza retentiei de apa, ai putea sa experimentezi si alte efecte secundare cum ar fi modificari (ingrosari) ale vocii, pierderi ale parului din zona scalpului, cresteri ale parului pe corp sau pe fata sau inasprirea trasaturilor barbiei. Acestea se datoreaza cresterii cantitatii de testosteron la femei prin intermediul unor suplimente specifice. Multe femei care practica bodybuilding folosesc astfel de suplimente care determina schimbari comportamentale, pe langa cele fizice mentionate anterior.

In plus, multe femei se pot confrunta cu acnee vulgara, din cauza sensibilitatii sporite a glandelor sebacee la testosteron. Cu toate ca femeile au in mod natural cantitati mici de testosteron in corp, atunci cand aceste cantitati se suplimenteaza in mod fortat, e limpede ca organismul va trece prin niste schimbari vizibile si uneori greu de suportat. Acestea sunt principalele motive pentru care multe femei se tem sa incerce culturismul.

Totusi, daca esti o reprezentanta a sexului frumos si simti ca ar trebui sa incerci acest sport, nu ezita sa o faci.





slabut nimic special ok foarte bine supeeeerrrr!!! Voteaza articolul ( Articolul este votat ca supeeeerrrr!!!.)

Acest articol a fost vizualizat de 60230 ori.



Dieta antiinflamatoare

13 Ianuarie 2025

Dieta antiinflamatoare este un stil de alimentație care ajută la reducerea inflamației din organism și promovează sănătatea pe termen lung. Se bazează pe consumul de alimente naturale, integrale, bogate în nutrienți, cum ar fi fructele și legumele proaspete, peștele gras, nucile, semințele și uleiul de măsline. Acestea sunt pline de antioxidanți și grăsimi sănătoase care combat efectele radicalilor liberi și susțin echilibrul intern.

Un aspect important al acestei diete este evitarea alimentelor procesate, a zahărului rafinat, a grăsimilor trans și a excesului de carne roșie. Acestea pot favoriza inflamația cronică, care este asociată cu numeroase probleme de sănătate, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul și chiar anumite tipuri de cancer. Pe lângă alegerile alimentare, o hidratare adecvată și un aport constant de fibre contribuie la sănătatea microbiomului intestinal, un factor-cheie în gestionarea inflamației.

Astfel, această dietă nu doar că sprijină sănătatea fizică, dar poate avea un efect pozitiv și asupra nivelului de energie și stării generale de bine. Adoptarea unei diete antiinflamatoare nu înseamnă restricții drastice, ci mai degrabă o abordare echilibrată și conștientă a ceea ce punem în farfurie. Este un pas simplu, dar puternic, pentru a avea grijă de corpul nostru în fiecare zi.


7 Strategii Puternice pentru Combaterea Stresului

6 Ianuarie 2025

Te-ai simțit vreodată copleșit de stres, fără să știi cum să-l gestionezi? Stresul poate să ne afecteze pe toți, dar vestea bună este că există soluții simple și eficiente pentru a-l controla. În acest videoclip, îți prezint 8 metode pe care le folosesc eu personal pentru a reduce stresul și pentru a avea o stare de bine mai bună în fiecare zi.

Vei afla: ✨ De ce mișcarea este un instrument magic în combaterea stresului și cum poți să o integrezi ușor în rutina ta zilnică. Chiar și 10-15 minute de exerciții fizice pot face o diferență uriașă pentru mintea ta. ✨ Importanța alimentației echilibrate în gestionarea stresului: ce alimente pot contribui la starea ta de calm și de ce este bine să eviți excesele de zahăr și cafeină. ✨ Tehnici de respirație profundă și meditație pentru a te relaxa rapid și pentru a-ți calma sistemul nervos. Acestea sunt metode pe care le poți folosi oricând, chiar și atunci când ai doar câteva minute la dispoziție. ✨ Cum timpul petrecut în natură poate să-ți reducă nivelul de stres. O plimbare prin parc sau o escapadă în natură pot face minuni pentru starea ta mentală. ✨ Beneficiile suplimentelor precum Ashwagandha KSM-66 în reducerea stresului și a anxietății. Voi explica cum funcționează acest adaptogen, ce efecte are asupra corpului și cum poate contribui la un somn mai bun. ✨ De ce relațiile sociale sunt esențiale în lupta cu stresul. Petrecerea timpului cu prietenii sau familia nu doar că te ajută să te relaxezi, dar contribuie și la o stare de bine generală. ✨ Rolul somnului de calitate în reducerea stresului și cum să-ți creezi un mediu ideal pentru odihnă. Somnul insuficient poate amplifica nivelul de stres, dar există soluții pentru a îmbunătăți acest aspect. ✨ Impactul activităților creative și a hobby-urilor asupra reducerii stresului. Descoperă cum pasiunea pentru un hobby poate deveni un instrument puternic pentru relaxare.


Dieta cu dulciuri? Cum e posibil?

30 Decembrie 2024

Când vrei să slăbești, consumul de dulciuri poate fi o adevărată provocare, mai ales dacă ai obiceiul să le incluzi în rutina zilnică. Totuși, nu este nevoie să le elimini complet, ci să găsești un echilibru care să-ți permită să te bucuri de ele fără să-ți afecteze progresul. Este important să înțelegi că moderația este cheia – porții mai mici și alegerea unor alternative mai sănătoase, precum ciocolata neagră sau deserturile fără zahăr adăugat, pot face diferența.

Un alt aspect important este să fii atent la momentul în care mănânci dulciurile. De exemplu, este mai bine să le consumi după o masă principală decât pe stomacul gol, deoarece asta poate preveni fluctuațiile bruște ale glicemiei. În plus, satisfacerea poftelor prin înlocuitori naturali, cum ar fi fructele proaspete sau iaurturile cu puțină miere, poate fi la fel de plăcută, dar mult mai benefică pentru sănătatea ta. De multe ori, pofta de dulce poate ascunde alte nevoi ale organismului, precum lipsa unui aport suficient de nutrienți sau chiar deshidratarea.

Așadar, asigură-te că dieta ta include proteine, fibre și grăsimi sănătoase, care îți pot menține nivelul de sațietate mai ridicat și îți reduc dorința de a ronțăi ceva dulce. Nu uita să bei suficientă apă pe parcursul zilei, pentru că uneori setea poate fi confundată cu foamea. În final, nu te învinovăți dacă cedezi ocazional unei prăjituri sau unui baton de ciocolată. Slăbitul nu este despre perfecțiune, ci despre un stil de viață echilibrat și sustenabil. Bucură-te de momentele de răsfăț, dar fii conștient de alegerile tale și amintește-ți că fiecare pas mic contează în călătoria spre obiectivul tău.



Articole din aceeasi categorie

MINTE IN FORMA PRIN ACTIVITATE FIZICA MINTE IN FORMA PRIN ACTIVITATE FIZICA
Drumul catre o minte "in forma" nu este pavat doar ...
GIMNASTICA DUPA ARTROPLASTIA TOTALA DE SOLD GIMNASTICA DUPA ARTROPLASTIA TOTALA DE SOLD
Artroplastia totala de sold consta in inlocuirea articulatiei coxo-femurale cu ...


EXERCITIILE PLIOMETRICE EXERCITIILE PLIOMETRICE
Acest tip de antrenament este de mult timp o marca ...
TAE BO TE AJUTA SA SLABESTI TAE BO TE AJUTA SA SLABESTI
Tae Bo este o ultima moda in materie de exercitii ...


Alte articole despre Antrenament






Pagina 8 din 14






Homepage | Nutritie | Sanatate | Slabire | Antrenament | Instrumente | Galerie media | Servicii | Contact | Colaboratori | Termeni si conditii