Sunteti aici :: Slabire » SLABESTE PRIN HIPNOZA
SLABESTE PRIN HIPNOZA
Exista o noua gaselnita in categoria mijloacelor de slabire: inelul gastric fals. Interventia chirurgicala obisnuita consta in asezarea unui inel de silicon in jurul stomacului pentru a preveni mancatul in exces. Desi este privita ca si o metoda cu risc redus de mortalitate, rapida si destul de simpla, exista destui care se tem de complicatii, cicatrici si alte efecte nedorite posibile. Pentru ei s-a gasit o alternativa care poate starni cel putin cateva reactii de dezaprobare sau neincredere: pacientii tematori pot apela la un hipnotizator care ii va convinge ca s-au operat cu adevarat, desi nu au pasit in sala de operatie si nu li s-a montat niciun inel gastric, pacalindu-le organismul sa manance mai putin.
Statisticile vorbesc
Se pare ca, cel putin statistic, operatia propriu-zisa diminueaza excesul ponderal la pacientii obezi cu circa 50%. Bineinteles, e nevoie de ceva efort sustinut pentru ca rezultatele sa dureze: regimul hipocaloric e obligatoriu, dulciurile si grasimile sunt interzise cu desavarsire. In cazul in care aceste reguli nu sunt respectate corespunzator si pacientul incearca sa forteze inelul, pot sa apara complicatii, cum ar fi dilatarea stomacului si a esofagului, alunecarea inelului gastric sau chiar migrarea lui in stomac. Solutia pentru toate aceste situatii este indepartarea chirurgicala a inelului.
Sunt interzise consumul de apa in timpul meselor, dar si maruntirea alimentelor, care va creste numarul caloriilor consumate. In cazul in care aceste practici de pacalire a inelului devin obisnuinta, pacientii se vor ingrasa cu siguranta, singurii pacaliti din poveste fiind chiar ei.
Revenind la hipnoza, se pare ca rezultatele terapiei care se bazeaza pe autosugestie ar fi oarecum asemanatoare cu cele ale operatiei obisnuite. Potrivit unui reprezentant al Clinicii Elite, din cele 470 de proceduri false de "montare a inelului gastric", un procentaj de 70% al pacientilor au inregistrat scaderi in greutate. Hipnoza menita sa tina locul operatiei de montare a unui inel gastric a luat nastere acum 3 ani in Spania, in cabinetul hipnotizatorilor Martin si Marion Shirran. De atunci, si alti specialisti din alte parti ale lumii au preluat tehnica.
Efectul placebo
Cu toate ca pare tare greu de crezut ca in urma unor sedinte de hipnoza cineva ar putea sa ajunga sa creada cu tarie ca a suferit o interventie chirurgicala de montare a unui inel gastric, se pare ca lucrurile stau putin diferit decat ne-am imagina. Hipnoza se bazeaza pe efectul placebo, care se refera la acele tratamente false, practic inexistente, care iau de regula forma unor pastile placebo (dulci, dar lipsite de orice fel de substante cu efect terapeutic). Pacientii urmeaza tratamentul cu aceste pastille false si obtin rezultate similare cu ceilalti pacienti care urmeaza tratamentul real. Desigur, e nevoie ca pacientul sa creada neconditionat in efectul acelor pastille false.
O pacienta care a urmat aceasta terapie prin hipnoza a reusit sa slabeasca aproape 32 de kilograme in primele 5 luni de dupa interventia chirurgicala indusa prin imaginatie. Pe langa aceasta scadere impresionanta in greutate, pacienta a castigat incredere in faptul ca este capabila sa slabeasca. Probabil aceasta este si explicatia primara a modului in care functioneaza hipnoza. Cu siguranta ca pacienta respectiva stia clar ca nu urmeaza sa fie operata, a mers singura la cabinetul de hipnoza si a platit singura sedintele. Stia ca totul se petrece in mintea ei, si cu toate acestea, a reusit sa slabeasca. Explicatia ar fi ca ea, dar si restul pacientilor care au urmat aceasta terapie si au reusit sa slabeasca, au devenit mult mai atenti cu privire la ce anume mancau, si in ce cantitati. Majoritatea gurmanzilor nu sunt atenti la ceea ce mananca, iar atunci cand li se cere sa tina un jurnal al meselor zilnice, toti au tendinta de a manca mai putin si de a reduce astfel caloriile consumate. Rezultatul e, bineinteles, scaderea in greutate.
Practic aceasta ar fi explicatia pentru care hipnoza chiar functioneaza. Oamenii se impulsioneaza sa isi schimbe stilul de viata, mananca mai putin si fac mai multa miscare. Bineinteles ca este foarte probabil ca pacientii sa fi reusit sa realizeze aceleasi lucruri si fara hipnoza si operatii false.
De ce iti e foame?
Hipnoza nu poate sa convinga un stomac sa nu mai ceara mancare. Realitatea e ca nu stomacul iti controleaza nevoia de a manca, ci tu esti stapanul tuturor deciziilor de a manca pe care le iei. Mananci pentru ca ti-e foame, si senzatia de foame isi are originea in creier. Exista si hormoni ai stomacului care sunt detectati de hipotalamus, dar acestia sunt doar o componenta a "foamei". Senzatiile de foame si satietate sunt strans legate si de o componenta psihologica, care lucreaza mana in mana cu functiile biologice. Se pare ca hipnoza ar reusi sa faca aceasta componenta mentala sa domine componenta biologica. Mai mult, este posibil ca doar gandul ca in urma hipnozei pacientii vor fi capabili sa isi controleze mai bine foamea sa fie cheia succesului acestei terapii.
Cu toate ca sunt posibile, rezultatele terapiei prin hipnoza la finalul careia pacientii ajung sa creada ca au suferit o operatie de montare a unui inel gastric nu sunt pe termen lung. Totusi, doar gandul ca cei care chiar au nevoie de un inel gastric ar putea sa slabeasca fara a ajunge bisturiu este o dovada in plus asupra puterii miraculoase a mintii umane.
Alexandra Igna
Acest articol a fost vizualizat de 51454 ori.
Magneziul, mineralul esenţial pentru sănătatea ta!
17 Februarie 2025Magneziul este un mineral esențial pentru sănătatea noastră, dar adesea trecut cu vederea. Joacă un rol crucial în peste 300 de reacții biochimice din organism, contribuind la funcționarea optimă a mușchilor și a sistemului nervos, la reglarea glicemiei și la menținerea sănătății oaselor.
Un nivel adecvat de magneziu ajută la reducerea stresului și a oboselii, îmbunătățind calitatea somnului și starea generală de bine. De asemenea, susține sănătatea cardiovasculară, ajutând la menținerea unei tensiuni arteriale normale și la prevenirea aritmiilor. Alimente precum nucile, semințele, legumele cu frunze verzi și cerealele integrale sunt surse excelente de magneziu, dar uneori suplimentele pot fi necesare, mai ales în perioade de stres intens sau efort fizic crescut.
Deficiența de magneziu poate duce la crampe musculare, iritabilitate, insomnie și chiar probleme cardiace, așa că este important să ne asigurăm că avem un aport suficient pentru o viață echilibrată și sănătoasă.
5 paşi OBLIGATORII pentru SLĂBIRE rapidă
27 Ianuarie 2025Slăbirea rapida si eficientă înseamnă mai mult decât simpla pierdere de kilograme – este despre a adopta un stil de viață sănătos și sustenabil. Aceasta implică o combinație echilibrată de alimentație corectă, activitate fizică regulată și o atitudine pozitivă față de propriul corp.
Nu este vorba despre diete drastice sau soluții rapide, ci despre înțelegerea nevoilor organismului și crearea unor obiceiuri care să dureze pe termen lung. Un aspect esențial al slăbirii eficiente este concentrarea pe calitatea alimentelor, nu doar pe cantitate, alegând alimente nutritive care oferă energie și sprijină sănătatea generală. În același timp, mișcarea joacă un rol vital, fie că vorbim despre exerciții intense sau activități mai blânde, cum ar fi mersul pe jos sau yoga.
La fel de important este să ai răbdare și să-ți setezi obiective realiste. Slăbirea eficientă nu înseamnă să obții rezultate peste noapte, ci să construiești un echilibru care să îți permită să-ți menții greutatea dorită fără să te simți frustrată sau lipsită de energie. În final, contează să fii bună cu tine însăți și să accepți că drumul către o versiune mai sănătoasă a ta poate avea și obstacole. Fiecare pas mic contează, iar progresul real vine atunci când îți prioritizezi sănătatea, atât fizică, cât și emoțională.
Ce mănânci seara când vrei să slăbeşti
20 Ianuarie 2025Masa de seară, într-un program de slăbire, este un moment care trebuie gestionat cu grijă. Este important să fie ușoară, dar totuși hrănitoare, pentru a susține corpul în procesul de regenerare din timpul nopții. Alegerea unor proteine slabe, cum ar fi peștele sau puiul, alături de legume bogate în fibre, te poate ajuta să te simți sătulă fără să îți încarci digestia. Evită alimentele bogate în zahăr sau grăsimi procesate, care pot afecta calitatea somnului și încetini metabolismul.
De asemenea, este ideal să iei masa cu cel puțin 2-3 ore înainte de culcare. Astfel, îi dai timp corpului să proceseze mâncarea și eviți disconfortul gastric. Dacă simți nevoia de ceva dulce, un iaurt grecesc cu câteva fructe de pădure poate fi o opțiune excelentă. Amintește-ți că o cină echilibrată nu înseamnă să te înfometezi, ci să faci alegeri inteligente care îți susțin obiectivele de slăbire.

Dupa excesele alimentare inregistrate in timpul sarbatorilor de iarna, pentru ...