Sunteti aici :: Slabire » TULBURARI DE NUTRITIE LA COPIII MICI
TULBURARI DE NUTRITIE LA COPIII MICI
Una din marile probleme ale parintilor este constituita de tulburarile de alimentatie ale copiilor, aceste tulburari fiind sursa de stres si nopti nedormite pentru parinti, dar si de necazuri si lacrimi pentru copii.
Deficientele de alimentatie sunt de multe ori percepute de parinti ca un "moft", o "alintatura" si nu li se da atentia cuvenita sau sunt abordate complet gresit. Ele trebuie privite ca o problema comportamentala care are radacini pe plan psihic si trebuie abordate printr-un plan complex care sa ne permita reusita. Nu trebuie sa uitam ca nu sunt lipsite de importanta, ca, agravate, pot avea repercusiuni asupra sanatatii psihice si fizice a copiilor, unele dintre ele putand ajunge sa le puna viata in pericol.
In primii doi ani de viata foarte frecvente sunt dificultatile de hranire, marea provocare fiind de a reusi sa administram hrana copilului fara ca el sa o refuze. In aceasta perioada copiii nu se pot hrani singuri, ei sunt total dependenti de persoana care ii ingrijeste. Dupa aceasta perioada apar dificultatile de alimentatie; copilul invata sa se hraneasca singur, devine independent, isi manifesta personalitatea, toate aceste noi insusiri dobandite ducand uneori la conflicte cu parintii in timpul mesei.
Dintre tulburarile de alimentatie, una dintre cele mai frecvente este anorexia infantila. Aceasta apare dupa varsta de un an , atunci cand copilul incepe sa-si manifeste independenta, dorinta de autoservire, dorinta de a incerca singur diversele posibilitati de hranire si feluri de mancare. Insa aceasta afectiune nu este descoperita numai la copiii mici care incep sa se hraneasca singuri, ea poate aparea si mai tarziu, la prescolari si chiar la elevi.Nu exista o cauza evidenta a acestei probleme nutritionale: ea poate avea o componenta familiala (parintii stiu de la bunicii copilului ca si ei aveau acelasi comportament alimentar), poate fi declansata de conflicte, de tensiuni, de factori traumatizanti pentru copil si poate fi agravata de comportamentul hiperprotectiv al parintilor care nu-si lasa copiii sa fie independenti, sa experimenteze. Aceasta afectiune prezinta urmatoarele caracteristici: refuzul de a manca o cantitate adecvata de alimente; lipsa de interes pentru mancare; copilul nu spune niciodata ca ii este foame. Cu timpul apar si deficiente de crestere, scadere in greutate.
Copiii care au aceasta afectiune prezinta urmatoarele aspecte particulare: au tipare neregulate de somn si hrana, un program dezorganizat, sunt foarte dependenti de parinti, necesita o perioada mai lunga de timp pentru a se linisti, isi exprima dezinteresul pentru mancare.Ei nu simt senzatia de foame, nu vor sa intrerupa activitatile curente pentru a manca, se ridica de la masa ca sa se joace, atunci cand sunt la gradinita sunt atenti la ceilalti copii care mananca, uitand de mancarea lor.
Tratamentul acestei afectiuni nu este unul minune, nu putem da niste medicamente pentru o perioada scurta de timp si sa rezolvam problema, e nevoie de multa rabdare si de mult tact din partea parintilor, uneori si de putina viclenie. Trebuie sa organizam copilului un program structurat de masa si somn, sa cream niste rutine pe care copilul sa ajunga sa le accepte fara sa-l obligam. Trebuie sa existe o perioada de timp de 3-4 ore intre masa principala si gustare, timp in care copilului sa nu i se dea nimic de mancare pentru ca inainte de masa sa poata experimenta senzatia de foame. De asemenea parintii nu trebuie sa reactioneze negativ atunci cand copilul refuza alimentatia, nu trebuie sa se creeze un conflct, aceasta situatie ducand doar la agravarea problemei si nu la rezolvarea ei. O alta greseala a parintilor este atunci cand obliga copiii sa manance, aceasta atitudine producand tensiune, conflicte si agravand de fapt problema initiala.
O abordare corecta a problemei presupune mult calm si rabdare, transformarea mesei intr-un lucru placut, prepararea unor feluri de mancare colorate care sa atraga mai mult copilul, prezentarea desertului ca punct final preferat, nu neaparat ca o recompensa, dar copilul trebuie sa stie ca are mai multe etape de parcurs pana la desert. Daca nu vrea sa manance nu trebuie sa fim agresivi sau sa-l obligam, ci asteptam urmatoarea masa, fara sa-i dam mici gustari inainte.
O alta afectiune des intalnita este aversiunea fata de un anumit tip de mancare sau mai plastic spus "alegerea mancarii". Aceasta se caracterizeaza prin refuzul permanent de a manca anumite tipuri de alimente care au gust/miros/textura asemanatoare.Copilul dezvolta o reactie de aversiune fata de un anumit tip de mancare (grimase specifice, scuipa mancarea, varsa daca il obligam sa manance). Se intampla destul de frecvent sa apara o generalizare a refuzului de a manca (refuza toate alimentele cu acelasi miros, refuza toate legumele verzi desi nu agreaza doar una dintre ele).
Ca si tratament o importanta deosebita trebuie acordata ajustarii dietei din punct de vedere nutritional (sa inlocuim prin alte alimente principiile alimentare ce lipsesc prin neconsumarea alimentului incriminat). De asemenea trebuie sa incercam o modelare a comportamentului alimentar al copilului: la copiii mici parintii vor manca alimentul refuzat fara sa il dea si copilului, in cele din urma ii vor starni curiozitatea si va cere si el, atunci i se va da o cantitate mica, pastrandu-se o atitudine neutra daca mancarea e acceptata.
O alta problema ingrijoratoare este reprezentata de tulburarea alimentara post-traumatica. Aceasta este caracterizata prin refuzul de a manca dupa un eveniment traumatic legat de tubul digestiv (inec cu alimente, varsatura). Poate aparea o "frica" de mancare (copilul devine anxios atunci cand se apropie masa). Copiii se tem sa manance orice aliment solid cu gandul ca li se va opri in gat sau se vor sufoca si se opun vehement daca parintii le cer sa consume astfel de alimente.
Aceasta afectiune poate fi contracarata daca explicam copilului traumatismul, ii spunem pas cu pas ce s-a intamplat, astfel incat sa poata intelege ca a fost un accident si nu o sa se mai intample. In alimentatie trebuie asigurata trecerea treptata de la alimentele lichide la cele semisolide si abia apoi solide. De asemenea copilul trebuie recompensat pentru fiecare reusita.
Voi incheia aducand in discutie o afectiune mai degraba ciudata, dar deloc rara: PICA, definita prin consumul constant de alimente necomestibile (pamant, argila, pietre, par sau chiar materii fecale). Aceasta afectiune apare de obicei la copiii cu traume psihice (abandonati, separati de unul din parinti) care au si alte activitati legate de cavitatea bucala (supt degete, ros unghii). Mai poate fi implicat si un factor cultural (unele culturi africane incurajeaza consumul de argila). Putem incerca sa vindecam aceasta afectiune prin asigurarea unui ritual de "curatire": copilul e pus sa scuipe, apoi are loc o curatare indelungata a dintilor si mainilor, apoi are loc aruncarea si indepartarea obiectului incriminat.
In concluzie aceste afectiuni nu trebuie tratate cu usurinta, ca un "moft", pentru ca sunt probleme serioase ce se rezolva greu, cu foarte multa rabdare.
Dr. Oana Iaru
Articol supervizat de Dr. Serban DAMIAN, nutritionist sportiv, Centrul de nutritie Superfit
Adauga un comentariu Acest articol are 2 comentarii.
Extraordinar! Parca mi-ati citit gindurile. Foarte explicit!
Un articol foarte bun.
Felicitari!
Adauga un comentariu
Completati codul din imagine (daca nu vedeti codul, apasati pe butonul trimite pentru a se genera alt cod)
Nota : campurile marcate cu * sunt obligatorii