Sunteti aici :: Antrenament » MERSUL PE JOS, UN EXERCITIU FIZIC EFICIENT
MERSUL PE JOS, UN EXERCITIU FIZIC EFICIENT
Mergem pe jos aproape in fiecare zi, unii dintre noi se indreapta spre serviciu, altii merg la scoala sau la facultate, vizitam diferite locuri, petrecem ore bune la cumparaturi, dar poate ca ceeea nu stiti este ca in acelasi timp ne mentinem si in forma. Cati dintre noi se gandesc cand ies din casa ca merg la plimbare pentru a arde calorii? Eu as spune ca foarte putini ne gandim la acest aspect. In general, oamenii se lasa preocupati de alte lucruri incat nu se mai gandesc ca mersul pe jos nu numai ca face piciorul frumos, ci are mult mai multe beneficii. Pe langa faptul ca este un exercitiu fizic necostisitor, mersul pe jos este recomandat tuturor persoanelor, indiferent de varsta, care vor in acelasi timp sa se relaxeze, dar sa si slabeasca. Mai mult de atat, mersul pe jos, timp de o ora, reduce riscul aparitiei bolilor de inima, a cancerului de colon si de san, a diabetului si accidentelor vasculare, iti tonifica musculatura si te incarca cu energie pozitiva.
Chiar daca esti o persoana ocupata si stai opt ore pe scaun in fata unui calculator trebuie sa iti gasesti timp si pentru a face putina miscare. In cazul in care mergi cu masina la serviciu ai putea ca de data asta sa faci o exceptie si sa mergi pe jos, macar 10-15 minute, pana sa iei un mijloc de transport. Daca alegi sa mergi cu un prieten sau sa asculti muzica la casti nici nu vei sesiza efortul depus. Pentru o persoana care merge foarte putin pe jos, 45-60 de minute i se vor parea epuizante pentru ca muschii corpului nu au mai fost antrenati. De aceea, pentru incepatori este recomandat sa se reduca timpul de mers pe jos de la 45-60 de minute la 25-30 de minute, in primele zile. Potrivit cercetatorilor, variatiile ritmului in care mergi pe jos, pe durata unei saptamani intregi, te ajuta sa arzi mult mai multe calorii decat daca ai pastra acelasi ritm in fiecare zi.
Iata un program orientativ cu ajutorul caruia poti scapa de kilogramele nedorite, in cateva saptamani.
Luni: Mergi pe jos intre 45 si 60 de minute intr-un ritm moderat, apropiat stilului tau caracteristic. Nu te forta sa mergi mult mai repede sau prea lent, mergi doar putin mai repede decat mergi in mod obisnuit. In cazul in care incepi sa respiri greu inseamna ca ai iesit din ritmul potrivit.
Marti: Fa o plimbare scurta, in ritm alert, timp de 20-30 de minute.
Miercuri: Cu siguranta ai nevoie de o zi in care sa te odihnesti, mai ales daca nu esti obisnuit sa depui efort fizic. De aceea, miercurea este ziua ta libera.
Joi: La fel ca in ziua de luni, mergi pe jos timp de 45-60 de minute intr-un ritm moderat.
Vineri: Repeta plimbarea rapida de 20-30 de minute.
Sambata: Te odihnesti.
Duminica: Mergi din nou intr-o scurta plimbare, de 20-30 de minute, in ritm vioi.
In urma unui studiu care s-a axat asupra mersului pe jos ca exercitiu fizic , s-a descoperit ca doar 26% dintre persoanele care au participat la experiment au mers in ritmul indicat de medici pentru a arde intr-adevar calorii. Daca te intrebi cum iti poti da seama daca intensitatea cu care mergi este cea potrivita, iata cateva reguli de care ar trebui sa tii cont.
1. Tine-ti coatele la 90 de grade si misca-le pe langa corp inainte si inapoi, intr-o miscare naturala pentru a adauga intensitate.
2. Pentru a merge eficient calca mai intai cu calcaiul, apoi cu laba, iar in cele din urma cu degetele. In momentul in care cresti viteza, fa pasi marunti pentru a putea merge mai repede.
3. Este important sa stai dreapta cand mergi pentru a putea respira mai usor, dar si pentru a evita sa pui presiune asupra spatelui, gatului si umerilor tai.
4. Intre momentele in care doar mergi poti sa inserezi si cateva minute de alergat sau sa urci cateva scari. Astfel, organismul tau va arde mai usor, mai multe calorii.
Pentru un mers pe jos eficient si fara probleme ai nevoie de un echipament adecvat. Indiferent de ce pantofi alegi, trebuie sa aiba talpa arcuita, iar calcaiul sa fie mai ridicat cam cu 2 cm mai mult decat talpa. De asemenea, ai grija ca incaltamintea pe care ai ales-o sa nu te stranga pentru ca atunci nu vei mai putea sa mergi pe jos in ritmul dorit. In ceea ce priveste hainele, ele trebuie sa fie lejere si mai subtiri decat indica temperatura pentru ca in momentul in care ai pornit la drum, corpul tau se incalzeste. In zilele friguroase alege sa porti mai multe haine subtiri decat una sau doua mai groase deoarece mentin caldura mult mai bine.
Pe langa exercitii fizice, ai nevoie si de un regim sanatos de viata. Nu trebuie sa te infometezi si sa reduci drastic cantitatea anumitor alimente, ci trebuie sa le combini, in portii mici, in asa fel incat sa nu furnizeze o cantitate mare de calorii. Poti consuma multe legume si fructe pentru ca sunt bogate in vitamine si minerale necesare organismului, carbohidrati care iti ofera energie pentru miscare si ajuta la cresterea metabolismului intern si lactate care ajuta la intarirea oaselor. Totodata, pentru a castiga batalia cu kilogramele in plus ai nevoie de vointa, rabdare si sprijin din partea celor apropiati.
Succes!
Elena Diaconu
Acest articol a fost vizualizat de 61865 ori.
Dieta antiinflamatoare
13 Ianuarie 2025Dieta antiinflamatoare este un stil de alimentație care ajută la reducerea inflamației din organism și promovează sănătatea pe termen lung. Se bazează pe consumul de alimente naturale, integrale, bogate în nutrienți, cum ar fi fructele și legumele proaspete, peștele gras, nucile, semințele și uleiul de măsline. Acestea sunt pline de antioxidanți și grăsimi sănătoase care combat efectele radicalilor liberi și susțin echilibrul intern.
Un aspect important al acestei diete este evitarea alimentelor procesate, a zahărului rafinat, a grăsimilor trans și a excesului de carne roșie. Acestea pot favoriza inflamația cronică, care este asociată cu numeroase probleme de sănătate, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul și chiar anumite tipuri de cancer. Pe lângă alegerile alimentare, o hidratare adecvată și un aport constant de fibre contribuie la sănătatea microbiomului intestinal, un factor-cheie în gestionarea inflamației.
Astfel, această dietă nu doar că sprijină sănătatea fizică, dar poate avea un efect pozitiv și asupra nivelului de energie și stării generale de bine. Adoptarea unei diete antiinflamatoare nu înseamnă restricții drastice, ci mai degrabă o abordare echilibrată și conștientă a ceea ce punem în farfurie. Este un pas simplu, dar puternic, pentru a avea grijă de corpul nostru în fiecare zi.
7 Strategii Puternice pentru Combaterea Stresului
6 Ianuarie 2025Te-ai simțit vreodată copleșit de stres, fără să știi cum să-l gestionezi? Stresul poate să ne afecteze pe toți, dar vestea bună este că există soluții simple și eficiente pentru a-l controla. În acest videoclip, îți prezint 8 metode pe care le folosesc eu personal pentru a reduce stresul și pentru a avea o stare de bine mai bună în fiecare zi.
Vei afla: ✨ De ce mișcarea este un instrument magic în combaterea stresului și cum poți să o integrezi ușor în rutina ta zilnică. Chiar și 10-15 minute de exerciții fizice pot face o diferență uriașă pentru mintea ta. ✨ Importanța alimentației echilibrate în gestionarea stresului: ce alimente pot contribui la starea ta de calm și de ce este bine să eviți excesele de zahăr și cafeină. ✨ Tehnici de respirație profundă și meditație pentru a te relaxa rapid și pentru a-ți calma sistemul nervos. Acestea sunt metode pe care le poți folosi oricând, chiar și atunci când ai doar câteva minute la dispoziție. ✨ Cum timpul petrecut în natură poate să-ți reducă nivelul de stres. O plimbare prin parc sau o escapadă în natură pot face minuni pentru starea ta mentală. ✨ Beneficiile suplimentelor precum Ashwagandha KSM-66 în reducerea stresului și a anxietății. Voi explica cum funcționează acest adaptogen, ce efecte are asupra corpului și cum poate contribui la un somn mai bun. ✨ De ce relațiile sociale sunt esențiale în lupta cu stresul. Petrecerea timpului cu prietenii sau familia nu doar că te ajută să te relaxezi, dar contribuie și la o stare de bine generală. ✨ Rolul somnului de calitate în reducerea stresului și cum să-ți creezi un mediu ideal pentru odihnă. Somnul insuficient poate amplifica nivelul de stres, dar există soluții pentru a îmbunătăți acest aspect. ✨ Impactul activităților creative și a hobby-urilor asupra reducerii stresului. Descoperă cum pasiunea pentru un hobby poate deveni un instrument puternic pentru relaxare.
Dieta cu dulciuri? Cum e posibil?
30 Decembrie 2024Când vrei să slăbești, consumul de dulciuri poate fi o adevărată provocare, mai ales dacă ai obiceiul să le incluzi în rutina zilnică. Totuși, nu este nevoie să le elimini complet, ci să găsești un echilibru care să-ți permită să te bucuri de ele fără să-ți afecteze progresul. Este important să înțelegi că moderația este cheia – porții mai mici și alegerea unor alternative mai sănătoase, precum ciocolata neagră sau deserturile fără zahăr adăugat, pot face diferența.
Un alt aspect important este să fii atent la momentul în care mănânci dulciurile. De exemplu, este mai bine să le consumi după o masă principală decât pe stomacul gol, deoarece asta poate preveni fluctuațiile bruște ale glicemiei. În plus, satisfacerea poftelor prin înlocuitori naturali, cum ar fi fructele proaspete sau iaurturile cu puțină miere, poate fi la fel de plăcută, dar mult mai benefică pentru sănătatea ta. De multe ori, pofta de dulce poate ascunde alte nevoi ale organismului, precum lipsa unui aport suficient de nutrienți sau chiar deshidratarea.
Așadar, asigură-te că dieta ta include proteine, fibre și grăsimi sănătoase, care îți pot menține nivelul de sațietate mai ridicat și îți reduc dorința de a ronțăi ceva dulce. Nu uita să bei suficientă apă pe parcursul zilei, pentru că uneori setea poate fi confundată cu foamea. În final, nu te învinovăți dacă cedezi ocazional unei prăjituri sau unui baton de ciocolată. Slăbitul nu este despre perfecțiune, ci despre un stil de viață echilibrat și sustenabil. Bucură-te de momentele de răsfăț, dar fii conștient de alegerile tale și amintește-ți că fiecare pas mic contează în călătoria spre obiectivul tău.
"Heavy Duty" este o sintagma introdusa de Mike Menzer, o ...
Refacerea in sport este definita ca fiind restabilirea capacitatii de ...
Supraantrenamentul este inamicul numarul 1 al sportivilor, dupa accidentari. Supraantrenamentul ...
"Aerobic" inseamna "cu oxigen" si exercitiile aerobice implica mai multi ...