Home  |  Sitemap  |  Contact




Iti recomandam SUPLIMENTELE NUTRITIVE SAU FRUMUSETEA CARE VINE DIN INTERIOR
SEMINAR POWERPLATE (2008)
PRAJIREA ALIMENTELOR
FASCITERAPIA
O TEHNICA NOUA DE RACIRE A CORPULUI IN TIMPUL EFORTULUI FIZIC


Nutritie Sportiva
Sala Bucuresti
Cursuri de nutritie online

Cele mai bine cotate articole TRX SUSPENSION TRAINING, INOVATIE IN FITNESSUL ROMANESC
ANOREXIA NERVOASA
CARDIO WAVE - UN PAS INAINTE IN ANTRENAMENTUL CARDIO
SEMINAR PROCTER & GAMBLE 2007
Iuliana Moraru
PHP Coder - Romania
PHP inside
Hosted by TRIUMF
RSS feed
Ghiduri de sanatate
Informatii si sfaturi practice pentru o viata mai buna.
Ghidul nutritiei
Ghidul scaderii in greutate
Ghidul suplimentelor nutritive
Ghidul exercitiilor de stretching
Ghidul exercitiilor pe mingea gonflabila
Ghidul exercitiilor de forta
Superfit - Consultanta in nutritie si antrenament

Fierbinte
Cum alegi un nutritionist bun in Bucuresti?
Menținerea unei stări optime de sănătate și prevenirea afecțiunilor cronice presupun, în mod esențial,...
Citeste mai mult


calculator
Cursuri de nutritie online

Sunteti aici :: Sanatate » LEZIUNILE SPORTIVE ACUTE - primele masuri practice

LEZIUNILE SPORTIVE ACUTE - primele masuri practice


Indiferent de cauza ei, o accidentare poate fi un moment de rascruce in viata unui sportiv. Implicatiile pot fi diverse, de la cazul mai fericit in care leziunea este minora, iar recuperarea totala, pana la un caz extrem in care leziunea este atat de serioasa incat individul este nevoit sa renunte la cariera sportiva. Situatia cea mai frecventa totusi, intalnita de obicei in cazul sportivilor amatori este leziunea de intensitate medie, prost tratata sau neglijata, care se cronicizeaza.Sa aruncam o privire asupra leziunilor acute si asupra primelor masuri care trebuiesc aplicate pentru a controla inflamatia si durerea.

Leziunile acute sunt provocate in general prin supraincarcari tisulare, adica solicitarea unui tesut mai mult decat limita sa fiziologica (intinderi, miscari gresite, compresii etc.). Procesul inflamator incepe odata cu leziunea. Netratata, inflamatia conduce la o reparatie tisulara prelungita si la o intarziere a recuperarii. De aceea se vor aplica imediat: compresie tisulara la nivelul leziunii (adica o fasa elastica) si gheata timp de 15-20 de minute, de cel putin 2-3 ori/zi in primele 48-72 ore. Gheata nu se aplica direct pe tegument, ci prin intermediul unei panze.

Se indica repaus de la efort timp de cateva zile si pozitie antidecliva a membrului afectat (adica ridicat deasupra planului patului).Chiar si pentru accidentarile aparent minore, un control medical va poate scuti de complicatii.Toate masurile prezentate anterior au si un rol in controlul durerii. Durerea netratata poate conduce la limitarea prelungita a miscarii articulare. Ca medicatie se recomanda antiiflamatoarele nesteroidiene in administrare orala (aspirina, indometacin, piroxicam) si sub forma de supozitor sau unguent local (Diclofenac, Fastum Gel). In situatiile severe se pot folosi glucocorticoizii aplicati local sau administrati sistemic, dar numai la indicatia medicului.

RECUPERAREA DUPA ACCIDENTARE

In cazul unei accidentari, unul dintre cele mai importante obiective este recuperarea functionala a segmentului lezat, astfel incat sportivul sa-si poata relua activitatea la parametrii optimi si fara riscul unei recidive.Recuperarea trebuie realizata intr-un centru specializat si sub indrumarea unei persoane cu pregatire in acest domeniu. Prima faza este recuperarea mobilitatii si a extensibilitatii tesuturilor moi. Aceasta precede exercitiile care vizeaza cresterea fortei musculare si are ca scop prevenirea redorii si a ankilozei articulare. Se incepe cu tehnici de mobilizare pasiva, se continua cu miscari active asistate si, ulterior, cu miscari active.

Mobilizarea pasiva este utila, deoarece nu necesita contractie musculara, se poate utiliza precoce in procesul de recuperare, reduce edemul, asigura revenirea precoce a functiei articulare si este mai putin dureroasa, permitand repausul structurilor lezate.Recuperarea fortei si rezistentei musculare se incepe doar dupa ce se obtine recuperarea totala si nedureroasa a mobilitatii articulare. Vor fi efectuate exercitii izometrice si izotonice contrarezistive. Exercitiile izometrice protejeaza articulatiile lezate si musculatura antagonista. Exercitiile izotonice contrarezistive se executa in seturi de 15-30 repetari, asigurand astfel cresterea rezistentei musculare. Intre doua sedinte de exercitii se face o pauza de cel putin 24 h.In functie de sportul practicat, recuperarea este continuata cu tehnici corecte in executia unei sarcini specifice, astfel incat la sfarsitul programului sportivul devine mai performant in conditii de siguranta.

RELUAREA ANTRENAMENTELOR DUPA ACCIDENTARE

Prima intrebare pe care si-o pune un sportiv atunci cand se accidenteaza este "cat de curand pot sa reiau antrenamentele?". Raspunsul nu este simplu, fiindca fiecare om este diferit de ceilalati si fiecare accidentare este unica. Reluarea prea rapida a efortului fizic poate provoca probleme, fie prin reaccidentare, fie prin dezvoltarea unui sindrom cronic, ce necesita un timp indelungat de recuperare. In alta ordine de idei, nici prelungirea perioadei de pauza nu este benefica, fiindca deconditioneaza sportivul (il scoate din forma).

Societatea americana de ortopedie pentru medicina sportiva a stabilit ca perioada de recuperare este mai rapida, daca sunt respectate urmatoarele idei:

1. Mentinerea conditionarii fizice (forma sportiva) de-a lungul intregului an.

2. Recunoasterea precoce si tratarea prompta a leziunilor.

3. Participarea la un program de recuperare fizica (cei mai multi sportivi amatori ignora acest important element).

4. Mentinerea formei sportive generale (de exemplu, daca v-ati accidentat umarul nu inseamna nu nu puteti face bicicleta stationara).

5. Tonus psihic pozitiv (optimism).

Reluarea antrenamentelor se face sub urmarirea antrenorului si a medicului, incepand cu exercitii de forta si flexibilitate la 50-70% din capacitate, timp de cateva saptamani.

Iata un mic ghid cu principalele elemente pe care trebuie sa le urmariti atunci cand va intrebati daca este sau nu momentul pentru a relua antrenamentele:

- mai exista sau nu durere locala?

- amplitudinea miscarii este cea normala? (in acest sens comparati articulatia accidentata cu perechea sa)

- forta respectivului segment a revenit la normal sau nu? (comparati cu partea opusa)

- mai exista sau nu edem local?

- pentru partea inferioara a corpului: puteti sa va sprijiniti intreaga greutate a corpului pe soldul/ genunchiul/ glezna accidentata fara a schipata?

- pentru partea superioara a corpului: puteti executa miscari de aruncare a unei greutati fara durere si in forma corecta?


Dr. Serban Damian


slabut nimic special ok foarte bine supeeeerrrr!!! Voteaza articolul ( Articolul nu a fost votat inca.)

Acest articol a fost vizualizat de 56838 ori.



Cum alegi un nutritionist bun in Bucuresti?

22 Aprilie 2025

Menținerea unei stări optime de sănătate și prevenirea afecțiunilor cronice presupun, în mod esențial, adoptarea unui regim alimentar echilibrat. Pentru a obține rezultate sustenabile și adaptate nevoilor proprii, este indicată consultarea unui expert în nutriție. Deși în București există numeroși profesioniști în acest domeniu, identificarea celui mai potrivit poate deveni o sarcină dificilă fără un set clar de repere.

Acest material îți oferă câteva direcții utile pentru a facilita procesul de selecție. În primul rând, este esențial să te asiguri că nutriționistul are o pregătire academică solidă și o practică relevantă în domeniu. Un dietetician calificat este, de regulă, absolvent al unei instituții de învățământ superior din aria științelor medicale, cu specializare în Nutriție și Dietetică. Acesta este capabil să interpreteze rezultatele analizelor clinice și să conceapă planuri nutriționale personalizate, în funcție de particularitățile fiziologice ale fiecărui individ.

Totodată, este recomandabil să alegi un specialist care deține experiență practică în aria ta de interes – fie că urmărești reducerea greutății corporale, dezvoltarea masei musculare sau controlul unei patologii specifice, cum ar fi diabetul. Un profesionist competent va solicita evaluări medicale înainte de a propune o intervenție alimentară, evitând dietele dezechilibrate sau soluțiile extreme. Un plan nutrițional eficient trebuie să fie realist, sustenabil și integrat stilului tău de viață.

Evaluarea opiniilor altor pacienți poate constitui, de asemenea, un criteriu valoros. Recenziile disponibile online sau recomandările directe pot oferi indicii relevante despre seriozitatea, empatia și eficiența specialistului. În plus, este important să iei în calcul amplasarea cabinetului, disponibilitatea programărilor și opțiunile de consiliere la distanță – mai ales în contextul actual, în care telemedicina este tot mai frecvent utilizată.

Pentru a simplifica alegerea, îți recomandăm Centrul Medical Superfit, unde vei găsi o echipă de profesioniști cu experiență și acces la tehnologii de ultimă generație, pregătiți să te sprijine cu soluții personalizate și eficiente. Îi poți contacta telefonic la 0722 61 67 85 sau poți face o vizită la sediul din Str. Moise Nicoară 20, sector 3, București.


Remedii Naturale pentru Sănătatea Articulațiilor

3 Aprilie 2025

Pentru a ne menține articulațiile sănătoase, e important să le folosim corect și să le protejăm de suprasolicitare. Mișcarea regulată, cum ar fi mersul pe jos, înotul sau yoga, ajută la menținerea flexibilității și la întărirea mușchilor care susțin articulațiile.

Hidratarea joacă și ea un rol esențial, deoarece lichidul sinovial din articulații are nevoie de apă pentru a le menține lubrifiate. Alimentația echilibrată contribuie și ea la sănătatea articulațiilor. Alimente bogate în omega-3, cum ar fi peștele gras, nucile și semințele, reduc inflamația, iar colagenul și vitamina C din citrice, ardei sau supa de oase ajută la regenerarea cartilajului. E bine să evităm excesul de zahăr și alimentele ultraprocesate, care pot favoriza inflamația și rigiditatea articulară.

Greutatea corporală are un impact mare asupra articulațiilor, mai ales asupra genunchilor, șoldurilor și coloanei vertebrale. Dacă avem kilograme în plus, presiunea asupra acestor articulații crește, ceea ce poate duce la uzură și dureri. Menținerea unei greutăți sănătoase printr-o alimentație echilibrată și mișcare regulată poate preveni multe probleme.

Nu în ultimul rând, postura corectă și evitarea mișcărilor bruște sau repetitive pot preveni accidentările. Dacă stăm mult timp la birou, e bine să facem pauze pentru a ne mișca, iar dacă ridicăm greutăți, trebuie să folosim tehnici corecte pentru a proteja coloana și articulațiile. Cu puțină grijă și atenție, ne putem menține articulațiile sănătoase și flexibile pentru mai mult timp!


Magneziul, mineralul esenţial pentru sănătatea ta!

17 Februarie 2025

Magneziul este un mineral esențial pentru sănătatea noastră, dar adesea trecut cu vederea. Joacă un rol crucial în peste 300 de reacții biochimice din organism, contribuind la funcționarea optimă a mușchilor și a sistemului nervos, la reglarea glicemiei și la menținerea sănătății oaselor.

Un nivel adecvat de magneziu ajută la reducerea stresului și a oboselii, îmbunătățind calitatea somnului și starea generală de bine. De asemenea, susține sănătatea cardiovasculară, ajutând la menținerea unei tensiuni arteriale normale și la prevenirea aritmiilor. Alimente precum nucile, semințele, legumele cu frunze verzi și cerealele integrale sunt surse excelente de magneziu, dar uneori suplimentele pot fi necesare, mai ales în perioade de stres intens sau efort fizic crescut.

Deficiența de magneziu poate duce la crampe musculare, iritabilitate, insomnie și chiar probleme cardiace, așa că este important să ne asigurăm că avem un aport suficient pentru o viață echilibrată și sănătoasă.


Articole din aceeasi categorie

APARARE PENTRU TOAMNA APARARE PENTRU TOAMNA
Pentru ca se apropie sezonul nesuferitelor raceli si guturaiuri m-am ...
CORECTAREA LORDOZEI CORECTAREA LORDOZEI
Coloana vertebrala prezinta 4 curburi fiziologice: 2 lordoze-in regiunea cervicala ...


DE CE CHELESC? DE CE CHELESC?
Pierzi pana la 100 de fire de par zilnic. Atat ...
HIDROKINETOTERAPIA - MIRACOLUL APEI HIDROKINETOTERAPIA - MIRACOLUL APEI
Un pasaj din Evanghelie povesteste cum Iisus, aflandu-se in Samaria, ...


Alte articole despre Sanatate






Pagina 9 din 14






Homepage | Nutritie | Sanatate | Slabire | Antrenament | Instrumente | Galerie media | Servicii | Contact | Colaboratori | Termeni si conditii